Home Analize Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

0

Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației de Management al Destinației (OMD) „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜”, un pas important pentru dezvoltarea și promovarea turismului la nivelul întregului județ. Prin această structură, ne propunem să construim un parteneriat solid între autoritățile publice și mediul privat, pentru a atrage fonduri, turiști și investiții care să valorifice potențialul turistic al Mehedințiului.Felicit toți partenerii instituționali și reprezentanții mediului privat care s-au implicat în constituirea OMD „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜” și care contribuie la dezvoltarea turismului în județul nostru, a anunțat președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

Mehedințiul este un județ cu o diversitate turistică remarcabilă. Nordul județului, cu munții, pădurile și peisajele sale spectaculoase, este ideal pentru drumeții și ecoturism. Clisura Dunării este una dintre cele mai frumoase și autentice zone din România, cu tradiții, gastronomie și experiențe unice. Patrimoniul cultural și istoric, stațiunile balneare, satele autentice și ospitalitatea oamenilor locului completează această ofertă. Prin OMD „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜” ne dorim să promovăm județul ca destinație turistică unitară și durabilă, să creăm o strategie de promovare și să construim un brand turistic puternic, care să pună în valoare toate zonele județului, de la nord până la Dunăre. Constituirea OMD-ului reprezintă începutul unui demers amplu de dezvoltare turistică, în care fiecare comunitate contează, iar potențialul întregului județ Mehedinți va fi pus în lumină. Mehedințiul are ce oferi natură, istorie, tradiții și experiențe autentice. De astăzi, facem un pas important pentru ca toate acestea să fie descoperite și apreciate, mai spune Georgescu,

Ad

Exit mobile version