s-a finalizat recepția la terminarea lucrărilor pe DJ 561 A, între localitățile Oprișor (intersecția cu DJ563) și Bălăcița (intersecția cu DJ 606).
Este vorba despre lotul 3 al proiectului prin intermediul căruia se reabilitează/modernizează 112 km drumuri județene din Mehedinți, de altfel, cel mai amplu proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani!
Tronsonul de 11,8 km îndeplinește cele mai înalte standarde în ceea ce privește siguranța și optimizarea traficului.
Pe lângă modernizarea platformei care era complet degradată, s-au realizat:
36 accese la drumurile laterale, 45 accese la locuințe în localitatea Bălăcița, rigole betonate și trotuare, realizându-se totodată, 4 podețe.
Este primul lot recepționat din cele 5 ale proiectului în valoare de 48 milioane euro.
“Mă bucur că onorăm o promisiune făcută locuitorilor din zonă, astfel încât acum se circulă în condiții foarte bune atât către Craiova, cât și către Drobeta Turnu Severin!”, a scis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, pe pagina sa de socializare.