Războiul de 2 miliarde de euro în Coaliție: Cioloș îi cere AZI un răspuns lui Cîțu

Am stabilit fără echivoc, astăzi, în Biroul Național USR PLUS, că sprijinim în Coaliție demersurile ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, de înființare a agenției care va construi spitale în România. Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate nu e scoasă de nimeni din joben azi ca să o negociem cu cineva, este un punct clar agreat în programul de guvernare cu care Guvernul Cîțu a fost votat de Parlament si pe care Guvernul Cîțu trebuie să-l pună în practică acum. (..)Ioana Mihăilă are toată susținerea USR PLUS, va veni și în ședința Coaliției să răspundă la orice nelămuriri – așa cum a făcut și public – și vrem să știm astăzi că și premierul Cîțu susține ceea ce și-a asumat deja prin programul de guvernare, a scris pe facebook liderul PLUS, Dacian Cioloș.

Miza scandalului o constituie cine controlează investițiile din Sănătate prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Suma totală este de peste două miliarde de euro. Pe de o parte există un conflict între centru – Ministerul Sănătății, susținut de USR PLUS și teritoriu – liderii locali, sprijiniți de Ludovic Orban.

Surse din conducerea PNL au declarat pentru Europa Liberă că Ludovic Orban a fost primul care și-a exprimat nemulțumirea față de înființarea Agenției pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.

„Nu există o decizie în Coaliție pentru acest subiect. Banii ar trebui să fie gestionați de autoritățile locale, nu de Ministerul Sănătății. Totul a fost făcut de Ghinea fără să ne anunțe”, a fost poziția lui Ludovic Orban, potrivit surselor citate. Mai mulți lideri liberali au fost de acord cu liderul PNL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare