Home Mehedinți MEHEDINȚI/ Cum a fost păcălită Irina Zoican de un fals ofițer SIE

MEHEDINȚI/ Cum a fost păcălită Irina Zoican de un fals ofițer SIE

0

Ion Mihai Dinca, un recidivist din Gorj, a fost trimis in judecata pentru santaj si inselaciune dupa ce a santajat-o pe o profesoara pentru a renunta la postul din liceul in care lucra si a inselat alte doua femei carora le-a promis ca le rezolva anagajari la stat pe posturi bine platite, transmite ziare.com.

Cele doua persoane „vrajite” de escroc sunt o consiliera judeteana PSD din Constanta, candidata pentru un nou mandat, si o fosta directoare DSV, candidata PMP pentru o primarie din Mehedinti.

In poveste apare și Irina Oana Zoican, medic veverinar si director adjunct al Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Mehedinti, cantareata de muzica populara.

CAZUL DIN MEHEDINȚI PREZENTAT DE ZIARE.COM

Audiata in cadrul anchetei, Zoican a declarat ca Dinca a sunat-o si s-a recomandat ca fiind domnul C. Barbatul i-a spus ca face parte din structurile informative ale Romaniei si i-a oferit un post de conducere in cadrul unei structuri din Bucuresti, al carei obiect de activitate este acela al verificarii modului de utilizare a fondurilor europene.

Ancheta a scos la iveala ca in mai 2019, Oana Irina Zoican s-a intalnit cu „pila” sa in Bucuresti. Ca sa ii intareasca femeii convingerea ca lucreaza in structurile de informatii, escrocul i-a dat intalnire in apropierea Cercului Militar din Bucuresti.

Directoarea de la DSV a declarat ca, pe tot parcursul intalnirii, Dinca i-a spus ca face parte din structurile de informatii si ca se ocupa cu angajarea unor persoane in functii publice, fara implicarea politicului, ci doar pe baza verificarilor cunostintelor.Dinca i-a dat femeii si detalii despre postul de director pe care il va ocupa „in cadrul unei structuri nou infiintate al carei obiect de activitate urma sa fie verificarea modului de utilizare a fondurilor europene”.

Teatrul jucat de escrocul care promitea sinecuri

Vrajita de promisiunea ca va fi directorul general al noii structuri infiintate de Guvern, directoarea de la DSV Mehedinti a pregatit actele necesare angajarii si i le-a predate lui Dinca, la Craiova. Intalnirea a avut loc in fata prefecturii, unde Dinca „tocmai a avut o intalnire cu prefectul”.

Cea de-a treia intalnire dintre Dinca si directoarea DSV a avut loc in Bucuresti. Femeia a fost pusa sa completeze niste teste psihologice, timp in care Dinca se prefacea ca vorbeste la telefon cu „grei” din politica si Guvern, laudandu-se inclusiv ca poate „inchide” dosare penale aflate in lucru la Directia Nationala Anticoruptie.Oana Zoican avea sa afle ca este jucata pe degete dupa flagrantul din cazul profesoarei din Gorj, flagrant cu ocazia caruia actele directoarei DSV au fost gasite asupra lui Dinca.

Ad

Exit mobile version