Mega-proiect pe fonduri europene în județul Hunedoara

Astăzi, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a fost semnat contractul de finanțare privind „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara, în perioada 2014-2020”.

Contractul a fost semnat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management și S.C. APA PROD S.A. Deva, în calitate de Beneficiar. Proiectul constă în investiții pentru tratarea și distribuția apei și colectarea și epurarea apelor uzate care se vor implementa în aria de operarea a operatorului S.C. APA PROD S.A. Deva.

„Una dintre prioritățile administrației județene hunedorene vizează îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor județului prin extinderea și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare. Astăzi, suntem în măsură să anunțăm semnarea contractului de finanțare pentru un mega-proiect care va fi implementat cu fonduri europene în valoare de peste 270 de milioane de euro. Îi felicit pe toți cei care au muncit la acest proiect, în primul rând pe directorul general al SC Apa Prod SA Deva, Victor Arion, întregul colectiv care a lucrat la elaborare și îmi exprim încrederea că va fi implementat cu succes! Am promis că vom atrage fonduri nerambursabile pentru că acești bani sunt motorul dezvoltări județului Hunedoara și ne ținem de cuvânt”, a declarat președintele Laurențiu Nistor, prezent, astăzi, la sediul MIPE la ceremonia de semnare a contractului.

Obiectivele acestui proiect major de investiții sunt:
 creșterea gradului de conectare a populației la rețeaua de alimentare cu apă;
 alimentarea cu apa potabilă la standardele de calitate stabilite prin legislație;
 creșterea gradului de siguranță în funcționarea sistemului.
 creșterea gradului de conectare a populației la rețeaua de canalizare;
 îmbunătăţirea calităţii efluentului;
 reducerea ratei de infiltraţii în sistemul de canalizare;
 îmbunătăţirea capacităţii de gestionare a nămolului provenit de la staţiile de epurare.

Investițiile în infrastructura de alimentarea cu apă se propun în 38 de UAT-uri grupate în 6 de sisteme de alimentare cu apa, respectiv: Orlea – Deva, Crișcior – Brad, Hobița – Hunedoara, Baniu – Dobra, Geoagiu și Zam.

Vor fi extinse aducțiunile de apă cu 205 km și vor fi reabilitate pe o lungime de 58 km, vor fi construite 26 de stații de tratare a apei și vor fi reabilitate alte 8, vor fi construite 19 noi rezervoare și vor fi reabilitate 14, vor fi construite 36 de noi stații de pompare și vor fi reabilitate alte 32, rețeaua de distribuție va fi extinsă cu 143 km, iar 91 de km de rețea vor fi reabilitați.

Investițiile în infrastructura de colectare și epurare a apei uzate se propun în 8 aglomerări (Deva, Hunedoara, Brad, Geoagiu, Geoagiu Băi, Simeria, Hațeg, Călan) din care 5 aglomerări (Hunedoara, Geoagiu, Geoagiu Băi, Hațeg, Călan) grupate în 4 clustere (Hunedoara, Geoagiu, Hațeg, Călan) și 3 aglomerări independente cu mai mult de 2.000 locuitori echivalenți (Deva, Simeria, Brad).

Rețeaua de canalizare va fi extinsă cu 19 km, iar 26 de km vor fi reabilitați, vor fi construite 12 noi stații de pompare și vor fi reabilitate 4, vor fi construite 3 stații de epurare și va fi reabilitată una.

În cadrul Proiectului este propusă achiziționarea echipamentelor de operare a sistemului de alimentare cu apă și canalizare, respectiv :
 Utilaje de curățarea sistemelor de canalizare
 Utilaje de transport și echipamente de intervenție
 Echipamente pentru detecție pierderi de apă și inspecții video
 Laborator microbiologie

Termen de finalizare: 31 decembrie 2025.
Valoarea totală a Proiectului inclusiv TVA, în prețuri curente (costuri eligibile și ne-eligibile) este de 273.914.060 Euro, iar finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare