Stirea potrivit cãreia un jurnalist de la ziarul spaniol El Mundo, împreunã cu o jurnalistã localã, au fost în casa din Vaslui a socrilor lui Carles Puigdemont si au stat de vorbã cu ei este total falsã. Da, cititi bine, este o stire fabricatã! O spun eu, Simona Danda, cea care l-a însotit pe autorul materialului, Alexandru Petrescu, la casa familiei Topor, din Vaslui. Nu am intrat nicio clipã în casa familiei Topor si nu am vorbit (n.r. în ziua de 26 octombrie) cu niciunul dintre membrii acesteia. Prin urmare, nici fotografiile nu sunt actuale. Sunt de acum un an, când ziarul Vremea Nouã a publicat articolul “Exclusiv! Povestea vasluiencei care a ajuns Prima Doamnã a Cataloniei”. Dacã veti privi cu atentie imaginile din articolul apãrut în El Mundo si cele din Vremea Nouã, veti observa cã oamenii sunt îmbrãcati la fel, doar culorile diferã. Au fost modificate. Culoarea gri a devenit albastrã, iar rosul închis, rosu deschis, scrie jurnalista din Vaslui în ziarul Vremea Noua.
M-am trezit inclusã într-un material în care nu mi s-a cerut acordul si nici pãrerea. Stiam cã ajut un jurnalist sã ia legãturã cu familia Topor, nu cã voi fi coautor al unui articol pur si simplu inventat. De altfel, nu stiu nici cum de am ajuns coautor, cãci nu am scris niciun cuvânt în articol. Înteleg, însã, cã asta a fost o formã de a se “spãla pe mâini”, invocând “am precizat sursele”. Din respect pentru sotii Topor, pentru cã nu mi se pare corect sã fie tãvãliti în astfel de minciuni, dar si pentru profesia de jurnalist, am ales sã povestesc cum s-au întâmplat în realitate lucrurile, mai afirmă jurnalista.
MĂRTURIA JURNALISTEI DIN VASLUI:
Miercuri, 25 octombrie, în jurul orei 16:00: Ttttrrr! Ttttr! “Alo, Bunã ziua, ziarul Vremea nouã!”, rãspunde o voce de fatã (secretara) la telefonul fix al redactiei. La celãlalt capãt al firului, o voce bãrbãteascã puternicã si cu accent spaniol: “Bunã ziua, sunt jurnalist la ziarul El Mundo si vreau sã aflu mai multe despre o familie din Vaslui…”. “Spuneti-mi, vã rog, despre ce familie este vorba ca sã stiu pe cine vã dau la telefon”, rãspunde fata. “Familia Topor, sotia presedintelui catalan Carles Puigdemont!”. “Simonaaa! Un jurnalist din Spania vrea sã afle ceva despre un subiect scris de tine”. “Pãi si ce limbã vorbeste? Spaniolã? Englezã?”, o întreb. “Nu, românã, spune cã e român, dar lucreazã acolo”, îmi spune. Ridic receptorul, îl pun la ureche si apuc sã spun: “Bunã ziua! Cu ce vã putem ajuta?”. Aflu, astfel, cã stau de vorbã cu un jurnalist de la El Mundo, dornic de a afla dacã sotia presedintelui este acasã, la Vaslui, asa cum circulã zvonul în Spania. De fapt, ei aveau informatii cã aceasta ar fi pãrãsit tara si cã ar fi venit în România. Îi rãspund cã nu am habar, nu eram la curent cu ultimele bârfe din Spania, si sunt rugatã, dacã vreau si pot, sã aflu, eventual sã fac o vizitã familiei Topor. Îi rãspund cã ultima oarã când am stat de vorbã cu mama sotiei lui Puigdemont (n.r. în ziua referendumului din Catalonia), de fapt si singura datã, nu a dorit sã vorbeascã prea mult despre situatia fiicei ei, insistând foarte mult sã nu fie fotografiatã sau filmatã. Cel mai probabil, nici în acest caz nu va dori sã stea de vorbã. “Am înteles, dar, te rog, poate faci o încercare. Vreau sã stiu sigur dacã se meritã sã vin pânã la Vaslui. Am vãzut cã voi aveti si niste fotografii cu ei. Am dori, dacã se poate, sã le cumpãrãm. 100 euro/3 poze”, îmi spune bãrbatul de la celãlalt capãt al firului. Îi rãspund cã nu stiu cum se procedeazã în acest caz, cã mai bine vorbeste cu redactorul sef, cel care a fãcut prima vizitã familiei, de altfel si autorul pozelor. Îi dau numãrul de telefon, îl noteazã, mi-l cere si pe al meu, i-l dau, cã doar nu era un secret de stat, închid, iar apoi dau vestea în redactie: “un jurnalist de la El Mundo spune cã Marcela Topor, sotia lui Puigdemont, e în Vaslui. Vrea sã vinã aici sã facã un material!”. “Foarte tare!”, toti, la unison. “Îti dai seama la cel nivel lucreazã El Mundo, dacã îsi permite sã trimitã imediat un jurnalist în altã tarã ca sã documenteze un material”, se minuneazã un coleg. Altul: “s-ar putea sã fie adevãratã faza. M-a sunat si pe mine de la o televiziune sã mã întrebe dacã stiu ceva de asta”. Revenim la treburile noastre, dar nu pentru mult timp. Dupã vreo orã, mã sunã Alexandru Petrescu si îmi spune cã nu a reusit sã vorbeascã cu redactorul sef. “Ok, haideti cã încerc sã stau eu de vorbã cu el”, îi spun. Decizia a fost clarã: “nu, nu e nevoie sã le plãteascã atât timp cât pãstreazã sursa – Vremea Nouã. Dã-le orice pozã vor!”. La auzul acestor cuvinte, omul rãmâne surprins. “Eu, chiar dacã lucrez în Spania, încerc sã tin cu ai mei, cu românii, iar acolo unde se poate rãsplãti ceva, de ce nu?!”, îmi spune. Trebuie sã recunosc cã si pe mine m-a mirat putin decizia, dar asta e altã mâncare de peste. Îi trimit mesajele prin we transfer si ies de pe e-mail. S-a fãcut deja ora 19:00. Finalizez materialele din ziua respectivã, le slavez în retea si fug acasã.
26 octombrie, joi, ora 11:00. Douã apeluri pierdute de la jurnalistul Petrescu, cu care vorbisem cu o zi în urmã. Le-am vãzut dupã vreo 20 minute, când am observat cã primisem între timp si câteva mesaje: “Buna ziua! Sunt în Vaslui deja! Piata Traian”, “Acum sunt la Hotel Vaslui”, “Dacã nu poti, scrie te rog adresa, strada familiei Topor sã încerc eu sã le vorbesc… Si adresa din comuna unde au casã de vacantã. Multumesc!”. Îl sun: “dacã doriti, vã pot duce eu pânã acolo, pentru cã e putin mai complicat de ajuns, sunt mai multe strãdute si, în plus, habar nu am care e numele exact al strãzii pe care stau ei. Voi veni cu un coleg cu masina. Spuneti-mi unde sunteti, ca sã venim sã vã luãm”. “Hotel Vaslui”. “În jumãtate de orã, cel mult, suntem acolo!”, îi spun. Cu 10 minute întârziere, mustrati de gândul cã nu e frumos sã lãsãm pe cineva sã ne astepte, ajugem în fata hotelului. Iese, facem cunostintã, hotârãm sã mergem cu masina redactiei, merge sã-si ia aparatul de fotografiat din masina personalã si pornim aventura. În câteva minute, ajungem în fata casei în care a locuit Marcela Topor. Nu era nimeni acasã. Jurnalistul Petrescu face câteva poze casei, iar apoi încercãm la vecinul de vizavi, un bãtrânel prietenos care ne spune cã sotii Topor trebuie sã aparã si cã în mod sigur fiica lor, Marcela, nu a fost acasã în ultima perioadã. Plecãm oarecum dezamãgiti, dar cu o oarece certitudine: zvonul potrivit cãreia sotia lui Puigdemont si cele douã fiice au ajuns în Vaslui nu era adevãrat. Dãm sã plecãm, întoarcem masina, dar hop, la câtiva metri, un taxi poposeste în fata casei. Observãm si bãnuim cã ar putea fi sotii Topor. Era doar sotia, Lenuta. Coboarã din masinã încãrcatã cu câteva sacose si se îndreaptã cãtre poartã. Colegul meu deschide portiera si coboarã. Nu si Alexandru Petrescu. “Lasã portiera deschisã”, îi spune. Si o lasã. “Sãrut mâna, doamnã. Tot noi vã deranjãm…”, începe colegul meu conversatia cu Lenuta Topor. “Vrem doar sã aflãm dacã fiica dumneavoastra a venit acasã”, adaugã acesta. “Nu, ce sã caute aici? Are loc de muncã, copii la scoalã, cum sã vinã? Asta e o minciunã de-a spaniolilor!”, spune femeia (n.r. vineri, în ziarul Vremea nouã, a si apãrut un articol cu reactia mamei). În tot acest timp, Petrescu îi face poze. Din masinã. Femeia observã – “de ce mã filmati? Nu vã dau voie sã îmi faceti poze” – dupã care fuge în curte. “Nu vã filmãm!”, rãspunde si Petrescu. Rãmân fãrã cuvinte. Se întoarce colegul meu în masinã si îl întreabã: “ati auzit ce a zis, nu?”. “Nu!”, rãspunde. Cã nu e adevãrat, cã e o minciunã de-a spaniolilor. “Aa, înseamnã cã zvonul ãsta a fost asa, ca sã mute atentia…”, spune jurnalistul spaniol. Mai schimbãm câteva cuvinte, suntem întrebati ce pãrere avem despre situatia din Catalonia si îl ducem pe acesta de unde l-am luat: Hotel Vaslui. Oprim masina, Petrescu începe sã se fâstâceascã putin, scoate 50 euro din borsetã si îi întinde spre noi. “Nu, nu! V-am însotit pentru cã era si în interesul nostru, dacã aflam ceva, era o stire si pentru noi”, îi spunem. Rãmâne surprins, ne zâmbeste si ne spune cã apreciazã foarte mult gestul nostru. Coboarã si ne roagã sã îi trimitem un mesaj cu numele localitãtii în care familia Topor are casã de vacantã. Zis si fãcut! Ne îndreptãm spre redactie mândri cã am avut ocazia sã stãm de vorbã cu un jurnalist de la El Mundo si cu sufletul împãcat cã l-am ajutat sã-si facã treaba, gratuit, fãrã a pretinde ceva la schimb sau mãcar a lua ce ni s-a oferit.
Vrãjitoare? Care vrãjitoare?
29 octombrie, duminicã, ora 17:00. Primesc un mesaj pe Facebook de la o colegã: un link cãtre un articol rezumat al materialului apãrut în El Mundo: “Jurnalistii de la El Mundo au fost în casa familiei Topor, chiar în ziua de Sfântul Dumitru”. Primul cuvânt care mi-a venit în minute: minciuni! Îl citesc pe fugã si parcã nu îmi vine sã cred. Jurnalistul pe care eu îl ajutasem sã ajungã la familia Topor nu fãcea altceva decât sã fabuleze. Povesteste cã, la un moment dat, din taxi coboarã sotii Topor (fals, cum am povestit, doar sotia venise acasã), cum a fost invitat în casa acestora, servit cu brânzã si tuicã, dar si cum Lenuta Topor mãrturiseste cã fiica sa a fost de mai multe ori la vrãjitoare. Aceastã ultimã parte m-a lãsat perplexã. Cum? Nu s-a discutat absolut deloc despre aceste vizite la vrãjitoare. În textul rezumat al articolului original un alt lucru îmi atrãsese atentia: “însotit de o jurnalistã localã!”. “Hopaaa, bine cã nu mi-a precizat numele! Mãcar nu se stie cã este vorba despre mine!”, exclam. Mã iau cu treburi si uit de articolul-problemã.
