de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
O dezvăluire explozivă care relevă o dimensiune neobișnuită a pandemiei ca afacere privată este făcută azi de afacerista Monica Tatoiu, pe Facebook. E vorba de modul neortodox în care s-au încheiat contractele cu hotelierii care găzduiesc persoane aflate în carantină, în beneficiul unor inși cu proptele politice
Mai precis, afacerista afirmă că, din informațiile intrate în posesia sa din mai multe surse de încredere, mega-afacerea constă în faptul că, potrivit contractelor încheiate între stat și anumiși hotelieri privați, aleși pe sprînceană, dacă există un număr minim de zece camere închiriate pentru românii în carantină, statul plătește pentru întreg hotelul. Sumele se învîrt, conform lui Tatoiu, în jurul sumei de 60 de euro pe noapte și s-au dovedit suficiente pentru a salva financiar deja mulți întreprinzători.
”Am aflat care sunt mizele financiare ale abuzurilor. Banii UE pentru spitale și banii încasați de hotelierii amici cu niște figuri din toate partidele. În hoteluri cu carantină instituționalizată se plătesc 60 euro pe zi, indiferent de gradul de ocupare. Ar trebui să afle presa independentă (eu am o lista pe care o voi folosi în procesele de abuz în serviciu) numele proprietarilor „salvați” financiar de pandemie. Ocuparea paturilor în spitale cu asimptomatici dă acces la ajutoarele UE. Și uite așa, dacă nu mai sunt afacerile cu drepturi litigioase, întreprinzătorii români abonați la bani publici au mai pus de o învârteală transpartinică, tot pe banii noștrii, evident”.
Tatoiu mai scrie că în București și Snagov, legea o face PSD, iar în restul țării PNL.
”La o ocupare de 10 camere din 60, se plătește pentru toate camerele” spune afacerista, dezvăluind și că românii destinați carantinei sunt distribuiți intenționat în așa fel încît să ocupe cît mai multe hoteluri.
”Împărțiți numărul de carantinați (peste 12.000 în acest moment n.n.) la 10, media, și aveți numărul aproximativ. Plus că nu le fac testări care ar costa mai puțin, ca să curgă banii în buzunarele prietenilor minimum 14 zile”.
”Așa sunt făcute contractele. Motivul este că săracul antreprenor pesedist sau penelist pierde la celelalte camere neocupate. Care ar fi ”gemut” de lume dacă nu erau carantinatii. Dacă la Ramada sunt ceva condiții, la pensiunile din Snagov e ca în căminele de nefamiliști. Plătesc și camerele neocupate. Aici este furtul. Pentru camerele neocupate nu există costuri. Curtea de conturi o să aibă de lucru după alegeri” mai scrie afacerista.