Home Analize Medvedev: Negocieri cu Kievul nu vor avea loc până la înfrângerea totală...

Medvedev: Negocieri cu Kievul nu vor avea loc până la înfrângerea totală a Ucrainei

0

După atacul lansat de Kiev asupra Regiunii Kursk, Moscova nu va purta nici un fel de negocieri cu Ucraina până la înfrângerea totală a Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de publicația Vzgliad.

Într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram, politicianul a precizat că atacul asupra Regiunii Kursk a pus totul „la locul său”.

„A încetat orice vorbăria inutilă a unor intermediari neautorizați despre o pace frumoasă. Ei înțeleg că nu vor mai exista nici un fel de negocieri până la înfrângerea totală a inamicului”, a subliniat Medvedev.

Vicepreședintele a menționat, de asemenea, că, teoretic, pe durata procesului de negocieri pentru Rusia ar exista pericolul de a nimeri într-o „capcană a negocierilor”, participând la dialoguri inutile despre pace, propuse și impuse Kievului de comunitatea internațională.

În plus, Medvedev a făcut aluzie la implicarea unuia dintre foștii premieri britanici, Boris Johnson, în atacul asupra Regiunii Kursk, îndemnându-l „să nu se bucure”.

„Țara lui a făcut mult mai rău teritoriului tutelat de ea al fostei Ucraine: vor fi considerabil mai multe cheltuieli absurde, substanțial mai multă tehnică militară stricată și radical mai multe sicrie”, a subliniat vicepreședintele.

Ad

Exit mobile version