Home Analize Medicii de familie către Guvern: Este momentul ca autorităţile să înţeleagă faptul...

Medicii de familie către Guvern: Este momentul ca autorităţile să înţeleagă faptul că gestionarea pandemiei nu se poate face ”doar pe hârtie” şi ”la televizor”, fără să se ţină cont de opiniile celor care sunt zilnic în contact cu pacientul

0

Medicii de familie solicită ferm autorităţilor să iniţieze de urgenţă consultări cu Societatea Naţională de Medicina Familiei pentru gestionarea corectă şi eficientă a actualei situaţii legate de pandemia de COVID-19.

‘După şapte luni de pandemie s-ar părea că lucrurile evoluează cât se poate de îngrijorător în ceea ce priveşte controlul răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2. Este momentul ca autorităţile să înţeleagă faptul că gestionarea pandemiei nu se poate face ‘doar pe hârtie’ şi ‘la televizor’, fără să se ţină cont de opiniile celor care sunt zilnic în contact cu pacientul. Este anormal ca autorităţile să profite în mod repetat de capacitatea de tampon a medicilor de familie, categorie pe care cu îndârjire au uitat să o menţioneze în comunicările lor. Solicităm ferm autorităţilor să iniţieze de urgenţă consultări cu SNMF pentru gestionarea corectă şi eficientă a actualei situaţii. Lipsa acestor consultări este una dintre cauzele situaţiei epidemiologice actuale”, se arată într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.

Ad

Exit mobile version