Medic de la Matei Balș: Probabil vor urma carantinări de regiuni și amenzi mai mari dacă va crește numărul de cazuri

Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, explică, într-un interviu pentru Europa liberă, că nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID -19, așa cum s-a întâmplat în weekend, ar putea duce la apariția unui al doilea val de îmbolnăviri mult mai repede, după care ar urma valul din sezonul rece. ”Dacă lumea chiar nu respectă măsurile, atunci valul al doilea apare repede. Dacă le respectă, valul poate să apară doar în toamnă și să fie de intensitate mult mai mică”, spune doctorul Marinescu. El atrage atenția că o creștere a cazurilor va duce la noi măsuri restrictive- carantinarea unor regiuni sau localități, amenzi mai mari.

 ”O să fie niște măsuri punctuale, probabil nu stare de urgență. Carantinări de regiuni, de localități, amenzi mai mari. Starea de urgență se va întâmpla doar in extremis, ar trebui ca lucrurile să fie mult prea grave și nu cred să fie chiar așa. Sunt și alte măsuri restrictive mai ușoare, carantinări izolate, mult mai probabil.”, a precizat Marinescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare