Mazăre vrea să plece în America

„Am depus o cerere procurorului de caz pentru că am de făcut o deplasare în străinătate, sunt invitat oficial în Statele Unite ale Americii. Procurorul de caz a refuzat şi atunci am revenit cu cererea către doamna Kovesi (Laura Codruţa Kovesi – n.r.). Am două invitaţii oficiale de la nişte instituţii pentru întâlniri, şi guvernamentale şi nişte întâlniri în vederea discutării unor investiţii foarte mari care urmează să aibă loc în Port. Cam în perioada aceasta trebuie să plec. Eu aştept răspunsul de la doamna Kovesi, sigur, dacă contestă, mă duc şi cer în instanţă permisiunea de a pleca în această vizită oficială. În acelaşi timp, însă, se va suprapune şi expirarea perioadei de control judiciar şi când mi-l pune pe următorul, atunci mă duc şi-l contest în instanţă”, a declarat mnarti primarul Constantei Radu Mazăre, conform Replica de Constanta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare