spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriMaternitatea din Timișoara se prăbușește peste Fritz

Maternitatea din Timișoara se prăbușește peste Fritz

-

Maternitatea care deservește regiunea de vest a României, cea mai mare unitate de profil funcțională la această oră, e pe cale să se prăbușească. Structura de rezistență este atât de afectată, încât joia trecută, viceprimarul din Timișoara Ruben Lațcău și echipa au fost la fața locului și au decis închiderea a cel puțin 5 saloane pentru gravide și lehuze, sala de nașteri, centrul de boli rare oculare și ambulatoriul de neonatologie.vMiercuri, 29 mai, a avut loc un incident, trecut sub tăcere de către conducerea maternității care ține de Spitalul Municipal Timișoara, condus de managerul Daniel Malița. Un electrician a suferit un accident de muncă, după ce tavanul parterului a cedat și o cărămidă l-a lovit în cap, scrie Renașterea din Timișoara.

- Reclama -

Problemele sunt însă mult mai grave. Există fisuri în structura de rezistență a întregii clădiri, iar podeaua de la etajul întâi a saloanelor unde erau internate paciente a cedat în mai multe locuri. Pe 14 mai, city managerul Matei Creiveanu și funcționari din primărie au dus echipa de la IFC (Corporația Financiară Internațională) – aripa „privată” a Băncii Mondiale, să viziteze clădirea și la o întâlnire cu șefii de secție. În context, primarul Timișoarei, Dominic Fritz și Mehita Fanny Sylla, manager regional Banca Mondială – Corporația Financiară Internațională (IFC), au semnat, joi, 28 martie 2024, contractul care ar trebui să aducă în orașul de pe Bega un nou spital. Teoretic, conform unui plan fantasmagoric, IFC urmează să ajute primăria cu găsirea unui operator calificat din sectorul privat care să proiecteze, să finanțeze, să construiască și să întrețină noul spital din Timișoara. Costurile vor depăși 120 de milioane de euro. Asta dacă totul nu va rămâne încă o poveste a administrației Fritz.Decizia de ultimă oră, prin care viceprimarul Lațcău și conducerea spitalului au decis închiderea unei aripi a maternității, este una luată pe ascuns, în timp ce acolo au fost aduși, joia trecută, muncitori pentru a cârpi cumva ce se poate repara în regim de urgență. Lucrări pompieristice care însă nu pot rezolva problema de fond. Așa cum puteți observa în filmare și în fotografii, muncitorii au încercat să pună în siguranță tavanul parterului, să nu se prăbușească. Însă sunt necesare lucrări serioase, care vor dura luni de zile până când spațiile pot fi redate în folosință, mai scrie sursa citată.

- Advertisement -

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img