Masacrul care încaieră Ucraina și Polonia

Preşedintele polonez Andrzej Duda a comemorat duminică în vestul Ucrainei masacrele comise de ucraineni împotriva polonezilor la Volînia, în timp ce omologul său ucrainean Petro Poroşenko s-a deplasat în Polonia pentru a saluta memoria ucrainenilor ucişi drept represalii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP conform Agerpres.

Comemorarea în mod separat constituie o nouă ilustrare a tensiunilor dintre cele două ţări referitoare la istoria lor dureroasă.

Andrzej Duda a mers la Luţk, oraş în vestul Ucrainei, pentru a asista la o slujbă religioasă în memoria victimelor masacrelor de la Volînia în timpul cărora circa 100.000 de polonezi au fost ucişi între 1943 şi 1945 de către militanţi ai Armatei insurecţionale ucrainene (UPA).

Petro Poroşenko s-a deplasat în partea poloneză, la o distanţă de 125 de km, în satul Sahryn, pentru a inaugura un monument în memoria celor 20.000 de ucraineni ucişi de către partizani polonezi.

Nu este prevăzut ca cei doi şefi de stat să se întâlnească şi cei doi au făcut cunoscut că nici unul dintre ei nu şi-a invitat omologul în ţara sa.

Preşedintele Duda a fost invitat în Ucraina de către episcopul de Luţk, potrivit Varşoviei, în timp ce Petro Poroşenko a fost invitat în Polonia de către comunitatea ucraineană, conform Kievului.

Media ucrainene, citând surse anonime, au relatat că Varşovia a refuzat o propunere din partea Ucrainei de a comemora împreună masacrele de la Volînia.

Polonia îi reproşează Ucrainei că nu a condamnat în mod explicit masacrele. Parlamentul polonez le-a calificat drept ”genocid” într-o rezoluţie din 2016.

În opinia istoricilor ucraineni, riposta poloneză justifică punerea pe acelaşi plan a actelor comise de către cele două părţi, şi de aici absenţa scuzelor din partea Kievului. Preşedintele Petro Poroşenko a pronunţat de mai multe ori fraza ”Iertăm şi cerem iertare” şi a depus în iunie 2016 la Varşovia o jerbă de flori în faţa monumentului victimelor poloneze de la Volînia

Hot this week

Topics

Mai mult

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Din iulie, Musk a donat peste 276 de milioane de dolari Partidului Republican

    Din iulie, miliardarul american Elon Musk a donat peste...

    Prințul moștenitor saudit se ascunde in buncăre de Houthi

    Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto...

    Articole relationate

    Categorii populare