Miercuri s-au împlinit 25 de ani de la Podul de flori de peste Prut – unul din evenimentele din 1990 care au pregătit Republica Moldova pentru independența de un an mai tîrziu. Al doilea Pod de flori a fost organizat în 16 iunie 1991, marcând și încheierea unei faze pe care unii o numesc romantică în relațiile dintre România și Republica Moldova. Un interviu cu Ion Hadârcă, președintele Frontului Popular, realizat pentru Radio Europa Liberă de Alla Ceapai.
Ion Hadârcă: „25 de ani sunt un sfert de veac. Este deja o distanţă. La distanţă lucrurile se văd mai clar. Eram atunci în componenţa imperiului sovietic. Era un proces de renaştere naţională nu doar în Republica Moldova, atunci sovietică moldovenească, dar în multe alte republici sovietice, care au fost oprimate şi profitând de firavele lăstare ale democraţiei în perioada gorbaciovistă, a perestroikăi, au generat aceste mişcări, aceste fronturi populare care s-au coagulat în structuri politice. Până la noi a avut loc lanţul de mâini omeneşti în republicile baltice. Noi, după Marea Adunare naţională, care de asemenea a fost un jalon important în istoria noastră, a pus temeliile independenţei în fond, am considerat că am merge în întâmpinarea celor care solicitau o apropiere a malurilor Prutului. Iniţial ideea a fost discutată la Sfatul Frontului Popular, pe atunci eram preşedintele Sfatului Frontului Popular. A fost semnat un acord între preşedintele Frontului Popular din Moldova şi preşedintele Ligii unităţii culturale a românilor de pretutindeni, Victor Crăciun. Acordul este documentul care a stat la temelia declanşării acestei idei. Momentul propriu-zis, ziua aceasta a fost una cu adevărat istorică. S-a ridicat cortina de fier dintre Imperiul sovietic şi ţările din fostul lagăr socialist, România, pentru prima dată după zeci de ani. Sigur că au fost temeri legate de să nu fie provocaţii. Tocmai de aceea şi oficialităţile s-au implicat şi au asigurat buna desfăşurare când a deschis dimineaţa în diferite puncte ale frontierei ale ex-uniunii Sovietice, în mai multe puncte, 7-8,începând cu Lipcanii şi terminând cu Giurgiuleştii. Au fost repartizate mai multe grupuri. Eu am fost în grupul împreună cu Ministrul Culturii Ion Ungureanu. Am participat la momentul solemn, acesta a fost nucleul acţiunilor, la Albiţa, unde s-au întâlnit oficialităţile dintr-o parte şi din alta. De fapt, care oficialităţi, România era încă în faza de constituire, era Frontul Salvării Naţionale, erau în preajma alegerilor. autorităţile locale, judeţene, au delegat un sobor mare de preoţi. Şi acest torent nestăvilit de oameni care au profitat de această deschidere pentru prima dată, când s-au întâlnit neamuri, fraţi, surori. Erau şi plânset, şi jale, şi o bucurie aceste întâlniri. A fost cutremurător. Răsunau cântecele lui Ion şi Doina pe o scenă improvizată. Unul din cele mai emoţionante momente cred că a fost la Pererîta, baştina lui Grigore Vieru, unde Grigore Vieru împreună cu cei dintr-o parte şi din alta au dansat Hora chiar în mijlocul Prutului. A fost un moment cu totul deosebit.”
Europa Liberă: Dar a fost un pod al sentimentelor sau a însemnat ceva mai mult?
Ion Hadârcă: „Mesajul a fost cel al refacerii unităţii naţionale, al refacerii familiilor, comunicării, al spargerii „zidului chinezesc” pus pe Prut. Conotaţia ar putea fi şi cea modernă pe care o dăm noi astăzi – o primă breşă în acest zid şi un mesaj către Europa că noi existăm, că vrem să fim luaţi în seamă, să ne integrăm familiei europene şi să revenim acasă. După acest Pod de Flori a urmat al doilea, în iunie, legat de ziua lui Eminescu. apoi au fost poduri de carte, de cultură, de teatru, schimb de studenţi ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Unii zic că sunt puţine podurile care au urmat după. De ce atât de greu se construiesc podurile economice peste Prut?
Ion Hadârcă: „A existat şi o notă ironică. Cred că nu am fi avut de ce să fim ironizaţi. Noi am făcut tot posibilul în acea vreme şi în acele împrejurări. Faptul că fraţii noştri de dincolo de Prut nu au dat curs şi nu au venit aşa cum i-am invitat să fie mai activi aici, pe piaţa noastră, să deschidă afaceri, să dea undă verde solicitărilor de apropiere economică. Impulsionarea economică era garanţia ca aceste poduri să dureze. Abia acum se vorbeşte de reconstrucţii. S-a construit podul de la Lipcani. Dar este puţin. Poate că puteam să contabilizăm aici şi gazoductul Iaşi-Ungheni, care e un început, dar unul foarte timid.”
Europa Liberă: După entuziasmul de la acel moment, relaţiile dintre cele două ţări nu au avut o evoluţie constantă, care să înlesnească legături mai strânse între cetăţenii lor. Acum cum vedeţi relaţiile dintre Republica Moldova şi România, după 25 de ani?
Ion Hadârcă: „A fost o perioadă când entuziasmul acesta nu a fost susţinut de acţiuni concrete. Au existat forţe şi de aici, şi de dincolo care au dorit să frâneze aceste procese. Ştiu că şi Moscova era alarmată. Procesele chiar au trenat multă vreme. Conflictul de pe Nistru a mai descurajat acest entuziasm. A fost şi perioada comunistă, care chiar a fost una neagră, mai că nu s-au închis frontierele cu totul, au fost expulzaţi ambasadori, consuli, ţinem minte evenimentele din 2009. În contextul eforturilor noastre de semnare a Acordului de Asociere a fost un moment favorabil în dialogul chiar guvernamental, întâlnirea premierilor . Acum există un fel de alarmă justificată, există semne că lucrurile ar putea să deraieze într-o direcţie necunoscută. Nu vreau să comentez mai mult. Văd cum vin alde Dodon şi Usatîi ca să şteargă tot ceea ce am construit noi atunci, să vorbească ironic despre euro-unionism. Cred că ar trebui să dăm un semnal de alarmă pentru populaţia noastră să fie cu ochii în patru şi să nu permită acestor forţe revanşarde să şteargă totul şi să dea cu var istoria.”
