Marko Attila a demisionat din Parlament

Deputatul UDMR Marko Attila şi-a dat demisia din Parlament, înainte ca plenul Camerei Deputaţilor să dezbată cea de a doua cerere privind încuviinţarea reţinerii şi arestării sale preventive.

Demisia a fost depusă la Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Luni, Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat cererea DNA în cazul deputatului UDMR Marko Attila Gabor de încuviințare a reținerii și arestării preventive într-un nou dosar penal. Potrivit vicepreședintelui Comisiei juridice, Ciprian Nica, pentru reținere au fost 17 voturi pentru, unul împotrivă și unul nul, iar pentru arestare preventivă s-au înregistrat 16 voturi pentru, unul împotrivă, o abținere și un vot nul.

Deputatul UDMR nu a fost prezent la comisie, el fiind reprezentat de doi avocați, care au transmis deputaților că Marko Attila Gabor este în Ungaria, iar mesajul său este „că nu se sustrage reținerii sau arestării pentru că vrea să își dovedească nevinovăția”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare