MARIUS SCRECIU: „PAȘTELE, ACASĂ PENTRU FIECARE FAMILIE DIN SEVERIN!”

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu a propus ca Primăria Drobeta Turnu Severin să achiziționeze 50.000 de pungi din plastic, în care va fi pusă anafură pentru fiecare familie din oraș, iar angajați ai municipalității, voluntari și polițiști locali vor ajunge cu acestea la ușa severinenilor.

Am avut astăzi o discuție cu reprezentanții Episcopiei Severinului și mi-am arătat disponibilitatea de a-i sprijini în perioada sărbătorilor pascale, iar clarificări în acest sens sunt așteptate din partea Patriarhiei Române. Căutăm soluții pentru a nu ne îndepărta de la obiceiurile și tradițiile noastre, pentru că Paștele reprezintă pentru noi toți o sărbătoare plină de bucurie și iertare, curaj și demnitate, iar în aceste momente dificile avem nevoie mai mult ca oricând de solidaritate și înțelepciune”, a precizat Marius Screciu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare