MARIUS SCRECIU: „FINALIZĂM MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE DIN CENTRUL ORAȘULUI”

0

„Ne apropiem de finalizarea investiției de reabilitare a Bulevardului Dunării, unde am solicitat constructorului să urgenteze lucrările, pentru a relua circulația în această zonă cu trafic ridicat”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Artera deservește accesul către trei obiective importante, respectiv Uzina de vagoane, Portul Drobeta și Gară și este intens tranzitată de turiștii care ajung în oraș.

„În prezent se lucrează în zona gării și, în paralel, am demarat reabilitarea străzii Portului, pentru a închide astfel modernizarea infrastructurii rutiere din zona centrală a Severinului”, a mai precizat Screciu.

Lucrările sunt efectuate în baza unui contract în valoare de 11.610.866,64 lei, ce mai cuprinde investiții și pe străzile Walter Mărăcineanu, Teodor Costescu și I. G. Bibicescu.