spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.3 C
București

Marine Le Pen: Suntem europeni pentru că împărtăşim moştenirea Ierusalimului şi Romei, Atenei şi Constantinopolului. Nu putem risipi această moştenire în numele unei supuneri faţă de multiculturalismul care a eşuat peste tot

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a denunţat luni, la Geneva, „o supunere faţă de multiculturalism care a eşuat peste tot în Europa” şi a pledat, odată cu apropierea alegerilor europene, pentru apărarea „moştenirii Ierusalimului şi Romei, Atenei şi Constantinopolului”, informează marţi AFP conform Agerpres.

„Suntem europeni pentru că împărtăşim moştenirea Ierusalimului şi Romei, Atenei şi Constantinopolului. Această moştenire ne defineşte şi înscrie culturile noastre, diverse, în evoluţie permanentă, în interiorul unei civilizaţii (…). Nu putem risipi această moştenire în numele unei supuneri faţă de multiculturalismul care a eşuat peste tot”, a declarat preşedinta Adunării Naţionale (RN, fostul Front Naţional), în timpul unei conferinţe organizate de fundaţia Spinoza la Geneva, deplasare neanunţată presei.

„Peste tot în lume, societăţile multiculturale sunt cele mai violente, cele mai criminale, cele mai divizate împotriva lor înşile”, a apreciat lidera partidului de extremă dreaptă, potrivit discursului său publicat pe site-ul RN. Ea a citat în această privinţă Mexicul şi Brazilia unde, după cum a subliniat Le Pen, „numărul de omucideri este cel dintr-o ţară în război civil”.

Potrivit Marinei Le Pen, „UE nu va fi decât într-un moment de confuzie şi dezordine dacă nu-şi va stabili frontiera externă”. „Este una dintre condiţiile bunei vecinătăţi strategice cu vecinii săi apropiaţi”, a pledat ea, denunţând ţările care „introduc legi împotriva blasfemiei”, „admit obligativitatea vălului pentru femei sau acceptă supunerea unei părţi din teritoriul lor legilor Sharia”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Articole relationate

    Categorii populare