DNA Oradea a închis dosarul Episcopului Ortodox

Procurorii DNA Oradea au clasat dosarul de corupţie care îl viza pe episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec, cu aceeaşi discreţie cu care îl şi deschiseseră, scrie eBihoreanul.

BIHOREANUL a aflat că astă-toamnă, în noiembrie, procurorii au pus capăt anchetei privind posibile fapte de trafic de influenţă şi luare de mită în schimbul repartizării preoţilor pe parohii, concluzionând că „faptele cercetate nu există”.

Investigaţia, care îl avea în vedere nu doar pe PS Sofronie, ci şi pe alţi mai-mari ai Episcopiei, a fost declanşată în toamna anului 2014, dar primul semn despre existenţa ei a devenit public abia pe 19 septembrie 2016, când echipe formate din procurori ai DNA Oradea, poliţişti şi specialişti ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Oradea au descins pentru percheziţii concomitent la sediul Eparhiei şi la Mănăstirea Izbuc.

În acea zi DNA a emis prin Biroul de presă un comunicat lapidar, ce spunea doar că ancheta vizează „suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2014-2016”. Tot în acea zi, Episcopia a transmis, şi tot prin Biroul de presă, că „au fost puse la dispoziţia organelor de cercetare toate documentele solicitate, nu au fost ridicate obiecte şi nu au fost identificate valori sau sume nejustificate”, adăugând că procurorii nu au precizat calitatea procesuală a episcopului Sofronie ori a altui slujbaş. „Nedorind a prejudicia în vreun fel rezultatele cercetărilor”, ulterior reprezentanţii Eparhiei n-au mai dat nicio altă declaraţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea americano-ruso-arabă a Lukoil

    Negociatorii continuă să discute acordul de achiziționare a activelor...

    Putin l-a invitat pe Schröder la ziua sa de naștere

    Președintele rus Vladimir Putin, aflând că fostul cancelar german...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    SUA au presat UE, Canada și Lituania pentru a se retrage dintr-o conferință internațională privind dezinformarea

    Administrația președintelui american Donald Trump a făcut presiuni asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare