Aud și văd tot felul de opinii despre filmul „Odiseea” lui Christofer Nolan. Cele mai vehemente reclamă dreptul suveran la interpretare în noua creație a regizorului. Întrebări retorice de tipul: „vreți același șablon clasic, nu v-ați săturat de clișee?” am tot citit prin comentarii. Nu, eu nu vreau același șablon, nu interzic noile interpretări. Dar discuția despre această Odisee este mai profundă decât între da și nu. Și aduce în prim plan problema morală în creația artistică și singura graniță: să nu trădezi spiritul operei. Ori alegerea unei actrițe de culoare (superbă actriță!) pentru Elena din Troia trădează flagrant spiritul operei lui Homer, și nu este un act de creație, ci de corectitudine politică. Cum sunt multe din filmele și serialele de pe Netflix în care se „rezolvă” și problema culorii personajelor, și a evreilor și a homosexualilor și… Pachete de 3 sau 4 în unu, a scris pe Facebook jurnalista Marilena Rotaru.
Cu ce imagine a operei lui Homer și a altor mari creatori clasici din astfel de filme vor rămâne tinerii care sunt la distanțe astronomice de lectura acestor cărți?! Mă îngrozesc!!!, mai spune Rotaru.
Marilena Rotaru este autoare de filme documentare, realizatoare de programe de televiziune și spectacole, scriitoare.
