Maria Gabriela Horga, secretar de stat la Cancelaria Prim-ministrului și candidat PNL Giurgiu la Camera Deputaților: Planul Național de Redresare și Reziliență – o șansă istorică pentru România

Peste 30 de miliarde de euro sunt alocate României pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, pregătit de Ministerul Fondurilor Europene  și prezentat, oficial, joi.

Prin acest plan, România are șansa istorică de a fructifica un pas imens în dezvoltare, folosind cu inteligență fondurile UE – declara, la scurt timp după lansarea oficială, Maria Gabriela Horga, secretar de stat la Cancelaria Prim-ministrului și candidat PNL la Camera Deputaților.

”În cel mult 7 ani vom produce salt de bunăstare, investind masiv în infrastructură, în dezvoltarea afacerilor și pentru a genera locuri de muncă bine plătite.Guvernul PNL, în parteneriat cu președintele Klaus Iohannis, cel care a condus negocierile pentru obținerea de 80 de miliarde de euro în favoarea României, va pune la treabă fiecare euro pentru a obține prosperitatea la care aspiră fiecare roman”, susține Maria Gabriela Horga.

Acesta precizează că României i-a fost alocată suma de 33 de miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare Reziliența / Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), plan axat pe 3 piloni:

– Transport și schimbări climatice – 21,4 mld. euro

– Servicii publice, dezvoltare urbană și valorificarea patrimoniului – 6,5 mld. euro

 – Competitivitate economică, digitalizare și reziliență – 5,08 mld. euro

”Prin implementarea acestui pan, România va reuși realizarea a trei obiective strategice: ameliorarea stării economice a României, consolidarea capacității de reziliență și asigurarea creșterii economice pe termen lung.” – a mai precizat Maria Gabriela Horga.

MATERIAL DIFUZAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PNL GIURGIU,  cod AEP 11200025

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare