Home Actualitate MARELE JOC STRATEGIC: Ce armă susține Rusia că are împotriva Occidentului. Țările...

MARELE JOC STRATEGIC: Ce armă susține Rusia că are împotriva Occidentului. Țările cheie și rolul Chinei

0

Platforma blogherilor a portalului rus Dzen.ru susține că nu petrolul ar fi arma rusească împotriva Occidentului.

CE SUSȚINE ARTICOLUL:

Diferența dintre Franța și restul Europei

Întreaga epopee a gazelor a efectat Franța în cea mai mică măsură. Cândva, foarte de demult, marele lider francez Charles de Gaulle nu s-a plecat în fața americanilor și a lăsat în urma lui o țară cu rachete nucleare și o grămadă de centrale nucleare. Astfel că, astăzi, Franța nu suferă atât de mult ca restul Europei din cauza crizei energetice.

La producția de energie atomică, în fruntea tuturor se află Statele Unite, care nu sunt idioate să-și distrugă propria industrie energetică. Americanii îi pot învăța pe alții, care nu au nici creier, nici suveranitate, să facă acest lucru, dar singuri, ei nu se grăbesc să-și demonteze centralele nucleare.

Iar Franța s-a dovedit mai deșteaptă decât colegii ei din Uniunea Europeană. Dacă din acest tabel vom selecta țările nu după producția de energie electrică, ci după ponderea energiei nucleare, pe primul lor nu vor fi SUA, ci Franța.

În Franța, 70% din energie este produsă de centralele nucleare. Motiv pentru care criza gazelor i-a afectat mai puțini pe francezi. Iar după rata inflației, Franța s-a situat pe locul trei din coadă printre țările europene. Adică aproape cea mai mică.

Numărul mare de centrale nucleare face ca Franța să fie mai puțin vulnerabilă la situația cu gazul natural din Europa. Ce este mai rău este faptul că Franța dispune de posibilitatea de a împărți energia produsă de centralele sale nucleare cu alte statele ale Uniunii Europene, în special cu Germania. Germania ne interesează mai mult decât alte țări europene, pentru că ea ține, practic, Uniunea Europeană.

Germania plătește cele mai mari contribuții la bugetul Uniunii Europene și, prin subvențiile sale, are putere de influență asurpa multor țări europene. Atrăgând de partea noastră Germania, noi automat atragem peste 10 țări ale UE, care se bucură de subvenții din partea UE și depind de Germania.

Cu centralele sale nucleare și cu livrările de electricitate în Germania, Franța ne împiedică să obținem, prin criza energetică, plecarea marionetei americane Scholz din funcția și venirea unui pro-rus, cu anularea ulterioară a sancțiunilor și lansarea gazoductului Nord Stream-2. Dar de ce să fie lansat din moment ce aceeași energie, dar obținută nu din gaze, ci de la centrale nucleare, poate fi primită din Franța?

În plus, pe fondul deficitului de gaz, cererea pentru centrale nucleare a crescut, iar francezii sunt concurenți direcți ai companiei ruse Rosatom. O centrală nucleară este un atu mai puternic decât gazul. Deoarece gazul poate fi cumpărat și din altă parte, dar o centrală nucleară trebuie să fie deservită de acea țara care a construit-o. Dacă Rosatom construiește undeva o centrală nucleară, acea țară rămâne pentru multe decenii legată de Rusia prin activități de întreținere și furnizare de combustibil nuclear. Proiectele atomice leagă țările între ele.

Trebuie să câștigăm influență în Europa prin reglementarea livrărilor de gaze și combustibil nuclear. Pentru ca Europa să îndeplinească dorințele noastre prin reglementarea furnizării de energie. Și a trebuit să ne gândim cum să scoatem Franța din ecuație, deoarece francezii ne împiedică.

Nord Stream-2 versus centralele nucleare franceze

Poate ați auzit că activitatea centralelor nucleare din Franța a fost negativ influențată anul acesta de temperaturile ridicate și de defecțiuni tehnice. A fost nevoie să fie oprite cam jumătate din blocurile energetice. Iar prețul energiei electrice în Franța a sărit de la 85 de euro/megawatt/oră, la aproape 1000 de euro.

Peste câteva zile însă vine toamna, canicula se va topi curând, iar defecțiunile tehnice pot fi, în general, rezolvate. De aceea, Franța ar putea începe curând să furnizeze electricitate în UE. O oportunitate de care se vor folosi cu mare plăcere germanii, pentru a amâna lansarea conductei Nord Stream-2.

Dar sunt probleme a căror rezolvare îi depășește pe francezi. Centralele nucleare franceze nu funcționează cu spiritul sfânt al lui De Gaulle. Pentru a produce energie, ele au nevoie de tone de uraniu. Dar Franța nu are uraniu. Îl cumpără din alte țări. Iată de unde.

De unde poate lua Franța uraniu?

Unde se află, pe planeta noastră, zăcăminte de uraniu:

În același timp, vom răspunde imediat la întrebarea care ni s-a pus în comentarii: de ce Rusia livrează uraniu americanilor? Trebuie interzis imediat! Privind la tabel, vă veți putea convinge că nu are sens. Ne-am priva de o sursă de venit și nu vom obține nimic în schimb.

SUA pot cumpăra uraniu din Canada sau Australia. În SUA, ponderea energiei nucleare este de doar 19,7%, spre deosebire de Franța, unde ea este de 70%. Cu alte cuvinte, America nu este chiar atât de vulnerabilă la livrările de uraniu și poate cumpăra uraniu din alte țări, care o ascultă și fac tot ce spun SUA.

Să revenim însă la Franța. În tabel pot fi observate o serie de țări africane. Nu cred că întâmplător a devenit celebră în Africa renumita orchestră Wagner, care a adunat acolo mii de fani africani cu steaguri rusești și portretele lui Putin. Africanii le cer acum colonialiștilor europeni să plece de pe continentul lor. Ceea ce înseamnă că Franța ar putea pierde curând livrările de uraniu din Africa, dacă Rusia va dori așa ceva.

Urmează China, care nu are însă nevoie de uraniu. Dacă privim cifra 0,1% din dreptul Statelor Unite, înțelegem că americanii și-au epuizat vertiginos rezervele și vor depinde și mai mult de canadieni și australieni din punctul de vedere al livrărilor de uraniu, ceea ce înseamnă că Macron nu are ce căuta acolo. De altfel, Australia și-a demonstrat poziția față de Franța, când a rupt contractul cu Parisul pentru submarine, încheind altul cu SUA.

Prin eliminare, rămâne Kazahstanul, cu cele mai mari rezerve dovedite de uraniu de pe planetă. Iar din această perspectivă devine brusc foarte clar de ce Occidentul a demonstrat o atât de activă implicare în protestele din Kazahstan. Și de ce noi am introdus atât de repede acolo trupe ODKB (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă – n.r.).

Petrol, uraniu și Kazahstan

La acel moment era important pentru noi să nu pierdem Kazahstanul și uriașele lui rezerve de uraniu din sfera noastră de influență. Dacă am pierde Kazahstanul, ar putea eșua întreaga strategie de influență asupra Europei.

Dar pentru salvarea regimului său, Tokaev a răsplătit Rusia cu o neagră ingratitudine. Când Occidentul a introdus sancțiuni, Tokaev a decis să adere la ele, pentru a alunga Rusia de pe piața petrolului. Având în vedere că activele lui sunt păstrate în bănci din străinătate, el nu ar fi regretat nici uraniu pentru Franța. În general, s-a dovedit că nu este omul nostru.

De aceea au început, apoi, să apară nereguli stranii în funcționarea Conductei Caspice (KTK), prin care Kazahstanul își exportă petrolul în Europa. Iată cum apare pe hartă:

Cum se poate vedea, oleoductul kazah traversează teritoriile Rusiei. Ce ghinion. Nefericitul Tokaev s-a confruntat cu faptul că, drept răspuns la isprăvile lui, Kazahstanul a rămas fără principala sursă de livrare a petrolului. Ca să fim mai preciși, cu 87% din toate livrările prin conducte.

Exportul de petrol asigură 40% din bugetul Kazahstanului. În cazul în care KTK va fi oprit o perioadă mai lungă, evenimentele din Kazahstan s-ar putea repeta foarte ușor. Data trecută, revoltele au izbucnit pentru că Nazarbaev și clanul său au cheltuit pentru ei banii dobândiți din vânzările de petrol, fără să se gândească în mod deosebit la popor, dar de data aceasta livrările de petrol s-au oprit de tot.

O astfel de manevră poate asigura Rusiei demisia lui Tokaev. Pentru că Kazahstanul nu are variante, cum și unde și-ar putea transporta petrolul. Există, desigur, varianta creșterii exporturilor către China. Dar China se teme să susțină regimul lui Tokaev, pentru că politicianul pro-occidental este periculos pentru China. De ce? Să privim harta:

Occidentul încearcă să destabilizeze China din interior – prin uiguri (pătrățelul roșu de jos – n.r.). Iar Kazahstanul are graniță cu Regiunea Autonomă Uigură. Și China ar trăi mult mai liniștită dacă în Kazahstan s-ar afla la putere un pro-rus, nu un pro-occidental, pentru ca Occidentul să nu poată furniza uigurilor, pe la granița kazahă, arme și radicali și să încerce să aprindă China din interior. Prin urmare, chinezii nu vor spori achizițiile de petrol kazah pentru a nu susține la putere un politician pro-occidental.

Reiese că, oprind oleoductul kazah, Rusia ar putea priva Kazahstanul de venituri, obligându-l pe Tokaev să demisioneze. Dacă în Kazahstan va veni la putere un guvern pro-rus, Franța nu va avea șanse să obțină de acolo uraniu. Nici din Africa – acolo sunt companiile noastre militare private. De uraniu au nevoie și SUA, așa că Macron nu va obține nimic nici din alte țări.

În această situație, francezii nu vor putea furniza electricitate germanilor și nu vor putea concura cu Rosatom pentru contracte de construcție a unor noi centrale nucleare. Cine are nevoie de astfel de centrale fără livrări de combustibil nuclear?

Ceea ce înseamnă că germanii vor arunca în Scholz cu aceleași cârpe pe care el le propune compatrioților săi să se șteargă din cauza deficitului de hârtie igienică.

Și pentru scăderea drastică a nivelului de trai și pentru oprirea uzinelor unde oamenii lucrează și care au rămas fără energie. Germanilor nemulțumiți li se vor alătura oamenii de afaceri germani, care s-au cam săturat de Scholz. Ei trebuie să facă bani, iar Scholz nu observă în mod intenționat și la ordinul venit de la Departamentul de Stat gazoductul cu turbine funcționale de la picioarele sale.

Dar nu este vorba doar despre lansarea Nord Stream-2. Germania este o țară cheie a Europei, care plătește cele mai mari subvenții în UE, unde dictează politica sa. Cu excepția Poloniei și a țărilor Baltice, plătite, de asemenea, și de SUA.

Dacă lași Franța fără uraniu, noi înclinăm spre cooperarea cu Germania, iar după ea vor veni și multe alte țări europene. Iar restul poate fi atras prin construcția de centrale nucleare rusești. Inclusiv pe francezi, care vor fi nevoiți să se înțeleagă cu noi în privința livrărilor de uraniu, deoarece noi suntem și în Africa, și în Kazahstan, noi suntem acolo unde este uraniu.

Iată cum Rusia, jucând întregi partide de șah, nu lasă Uniunii Europene portițe de scăpare și o obligă să colaboreze în condiții avantajoase nouă.

 (Sursa: https://dzen.ru/media/kremlin_whisper/uranovyi-kozyr-v-rukave-putina-chto-proishodilo-poka-vse-byli-uvlecheny-cenami-na-gaz-v-evrope-630cc12fe746ad0acf708c94)

Ad

Exit mobile version