Home Analize Marcel Ciolacu: „Visez o țară în care fiecare român care muncește onest...

Marcel Ciolacu: „Visez o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent”

0

Comandat de PSD Hunedoara si executat de Turist 24 Media Communications prin www.flux24.ro, 11240017

Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția României, a prezentat principalele direcții de dezvoltare pentru România într-un succint dialog.

–        Pe ce drum trebuie să apucăm pentru ca România să urce în topul primelor zece țări din Europa, ca valoare a PIB? 

Prima prioritate este reindustrializarea RomânieiUn nivel de trai mai bun pentru români se poate obține doar printr-o economie competitivă, care are o bază industrială puternică, o economie bazată pe investiții și inovare, cu o dezvoltare echilibrată între regiunile din România. Vreau ca România să devină un hub tehnologic și industrial în Europa de Est, capabil să asigure, în primul rând, materialele de construcții necesare investițiilor masive în infrastructura publică. Obiectivul strategic este să deschidem cât mai multe uzine și fabrici noi și să îi sprijinim pe producătorii și procesatorii români, în special pe cei din domeniul alimentar.

  • Cum am putea deveni o economie performantă dacă, doar 16,0% dintre români au urmat o facultate?

Trebuie să existe șanse egale la Educație și Sănătate pentru toți românii!Modernizarea României se poate realiza doar prin investiții masive în capitalul uman – educație și sănătate de calitate. Vreau tineri educați pentru un loc de muncă bine plătit, nu pentru o diplomã! Vreau tineri sănătoși, care să se bucure de viață, nu dependenți de droguri!

Vreau să finalizăm construcțiile de spitale noi, dotarea și modernizarea spitalelor existente.

Vreau să dezvoltăm rețeaua națională de centre medicale comunitare în mediul rural și orașele mici, astfel încât niciun român să nu mai fie nevoit să bată kilometri întregi pentru a primi îngrijirea medicală de care are nevoie. 

  • Cu infrastructura rutieră existentă în acest moment, România nu e decât teoretic parte a Europei. 

Unim România cu Vestul Europei prin autostrăzi și drumuri rapide! Pentru a ne putea dezvolta avem nevoie de o rețea de transport eficientă. Niciodată în istoria României nu s-a investit atât de mult!

În prezent, se lucrează intens la Autostrada Moldovei, Autostrada Unirii, Autostrada Transilvania, Drumul Expres Pitești-Craiova și la prima autostradă care va traversa Carpații pe segmentul Pitești-Sibiu, legând Portul Constanța și Capitala României de restul Europei.

  • Părinții sunt din ce în ce mai îngrijorați de amploarea pe care a luat-o traficul de droguri și se tem că distribuția de droguri periclitează copiii aflați la școală. 

Creșterea siguranței în școli și protejarea tinerilor de consumul de droguri. Întărirea colaborării între autoritățile locale și unitățile de învățământ, reforma Agenției Naționale Antidrog și întărirea măsurilor de sănătate publică antidrog. Mutarea accentului politicilor antidrog de la pedepse și sancțiuni asupra consumatorilor către prevenție și asistență, în paralel cu sancțiuni dure pentru rețelele de trafic și dealerii de droguri.

Dezvoltarea serviciilor medicale specializate de tratament și asistențã, în parteneriat cu autoritățile locale, unitățile de învățământ și organizațiile non-guvernamentale.

  • Distanța economică dintre țările Europei Centrale și de Est și statele din Europa de Vest rămâne considerabilă. Cum putem recupera acest decalaj?

În primul rând trebuie să avem venituri și putere de cumpărare mai mari, pentru toți românii! Cu un model economic bazat pe investiții masive, putem face un salt uriaș în privința dezvoltării economice și a creșterii calității vieții. Prioritățile mele sunt creșterea veniturilor pentru cei care muncesc și consolidarea clasei de mijloc, prin reducerea taxelor și impozitelor pentru salariații cu venituri mici și medii, protejarea puterii de cumpărare a pensionarilor.

În același timp, propun un set de măsuri și facilități pentru tinerii români, pentru a-i determina sã-și facă un rost aici, în România.

Pe termen lung, este esențial să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea tinerilor noștri, astfel încât aceștia să își dorească să rămână în țară. Creșterea accesului la educație și sănătate, crearea de locuri de muncă atractive și facilitățile acordate.

Ad

Exit mobile version