Marcel Ciolacu: Este o vorbă, dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută 

Premierul Marcel Ciolacu a participat vineri la sfinţirea picturii Catedralei Copiilor cu hramul Sf. Mucenic Sava şi Sf. Martiri Brâncoveni, la finalul ceremoniei afirmând că „dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută”.

Premierul Marcel Ciolacu a asistat, în catedrala din municipiul Buzău, la slujbele oficiate de un sobor de preoţi condus de către Înalt Prea Sfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. În acest context, premierul şi-a amintit despre faptul că în urmă cu 20 de ani, la momentul în care catedrala a primit avizul de construcţie, făcea parte din garnitura de consilieri locali ai municipiului Buzău.

„A fost Cuvântul Înaltpreasfinţitului. Este o vorbă, dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută. Înaltpreasfinţia Sa, prin cuvântul luat, ne-a învăţat foarte mult, înseamnă că este o zi câştigată. Sunt 20 de ani, eram consilier, membru al Comisiei de urbanism când s-a eliberat autorizaţia de construcţie pentru Bisericuţa Copiilor, cu domnul Viorel Constantinescu, era preşedintele Consiliului Judeţean şi inginerul catedralei, Constantin Boşcodeală era primar în acel moment. Nu este o minune, este un vis împlinit după 20 de ani de muncă şi mă bucur mult”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare