Mapele profesionale a 16 demnitari au fost sustrase

În perioada 2006 — 2007, se spune, mapele profesionale a 16 persoane demnitari, inclusiv eu, au fost sustrase din Ministerul Justiției și aruncate în spațiul public în ideea de a genera, spun eu, un anume fel de constrângere, a declarat miercuri fostul ministru al Justiției Cristian Diaconescu.

Afirmația a fost făcută cu ocazia audierii acestuia în Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA.

„Această comisie va fi (…) un loc interesant să lămurim și acest aspect. Pe mine mă interesează pe unde circulă prin România hârtiile privind viața mea. Nu cred că în România magistrații au acționat altfel decât în condițiile legii. Habar nu am unde e arhiva SIPA și ce se întâmplă în arhiva SIPA, pentru că un ministru nu are ce să caute în arhiva unui departament”, a spus Cristian Diaconescu la Parlament.

El a precizat că magistratul Corneliu Turianu este singurul care a acuzat acte de șantaj în urma sustragerii mapei sale profesionale.

„Singurul caz pe care eu îl cunosc și pe care vreau să îl subliniez este în legătură cu un judecător care a fost șantajat și care a venit să spună public și care a făcut sesizare penală a fost Corneliu Turianu, Dumnezeu să îl odihnească! În perioada 2006 — 2007, se spune, mapele profesionale a 16 persoane demnitari, inclusiv eu, au fost sustrase din Ministerul Justiției și aruncate în spațiul public în ideea de a genera, spun eu, un anume fel de constrângere. (…) Aș fi foarte interesat să știu unde sunt mapele noastre profesionale, pe unde zburdă ele în spațiul românesc. Este vorba de Victor Babiuc, de Valeriu Stoica, de Victor Ciorbea, este vorba de mine, în general magistrați și foști miniștri. Dacă e să vă răspund direct dacă știu de vreun magistrat șantajat, de Corneliu Turianu, da, știu. (…) Consider demersul dvs extrem de important și vă rog să îl duceți până la capăt”, a adăugat Diaconescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare