Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), organizatie neguvernamentala, apolitica, nationala si profesionala a judecatorilor si procurorilor, declarata “de utilitate publica” prin Hotararea Guvernului nr. 530/21 mai 2008 – cu sediul in municipiul Bucuresti, B-dul Regina Elisabeta nr. 53, sector 5, e-mail amr@asociatia-magistratilor.ro -, reprezentata legal de judecator dr. Andreea Ciuca, in calitate de presedinte interimar,
Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO), organizatie neguvernamentala, apolitica si profesionala a judecatorilor, cu sediul in municipiul Oradea, str. Bradului, nr.1, e-mail, contact@ajado.ro , reprezentata legal de judecator Florica Roman, in calitate de presedinte,
Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR), cu sediul in cu sediul in Oradea, Parcul Traian nr.10, judetul Bihor, e-mail office@unjr.ro , reprezentata prin judecator Dana Girbovan, in calitate de presedinte,
Asociatia Procurorilor din Romania (APR), organizatie neguvernamentala, apolitica, nationala si profesionala a procurorilor, cu sediul in municipiul Bucuresti, Bd. Libertatii nr. 12-14, e-mail apr@mpublic.ro , reprezentata legala de procuror Elena Iordache, in calitate de presedinte,
transmit urmatorul comunicat de presa:
Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO), Asociatia Procurorilor din Romania (APR) si Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) condamna modul revansard, demagogic si manipulator in care o serie de politicieni prezinta “abolirea” pensiilor de serviciu ale magistratilor ca fiind o solutie necesara pentru buna administrare a bugetului si pentru prosperitatea economiei Romaniei.
In primul rand, asa cum am aratat de mai multe ori si in acord cu cerintele organismelor europene, pentru ca judecatorii si procurorii sa fie independenti si impartiali statul trebuie sa le garanteze venituri decente si previzibile, inclusiv o pensie de servicu corespunzatoare statutului lor, interdicitiilor si incompatibilitatilor pe care legea, pe parcursul carierei, le impun acestora. Diferit de alte categorii profesionale, judecatorii si procurorii pot doar sa predea in invatamantul superior, orice alta activitate fiindu-le interzisa in intreaga cariera.
Numai regimurile totalitare, de sorginte sovietica, i-au platit deliberat pe magistrati cu salarii de mizerie, conducarii partidelor comuniste fiind constienti ca unii magistrati vor face compromisuri pentru a putea supravietui, iar asta ii va face santajabili. In cazul Romaniei, printre atributiile Securitatii comuniste era si aceea de a supraveghea judecatorii si procurorii, iar cei santajabili erau adusi la cunostinta organelor de partid, chiar daca exista numai o slaba suspiciune ca s-ar incadra in standardele organului de represiune. In felul acesta s-a instituit controlul politic asupra judecatorilor si procurorilor, iar, prin ei, politia politica cu care regimuri tiranice au controlat societati intregi.
Revenind la situatia prezenta din Romania, intamplator sau nu, aceiasi politicieni, jurnalisti si magistrati care au aparat si sustinut nevoia existentei protocoalelor secrete intre servicii de informatii si autoritatea judecatoreasca, care s-au opus categoric tuturor modificarilor la Legile justitiei (solicitand retragerea proiectului in bloc, desi o serie de modificari au fost cerute chiar de magistrati) si scoaterii justitiei de sub controlul serviciilor, care s-au opus infiintarii Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ) si cer desfiintarea acestei structuri de parchet, sunt cei care acum sunt vocali si critici cu privire la existenta pensiilor de serviciu ale magistratilor.
In al doilea rand, sustinem in continuare ca drepturile salariale si pensia de serviciu de care beneficiaza judecatorii si procurorii trebuie sa vina la pachet cu raspunderea acestora, garantata prin mecanisme eficiente si functionale care sa fie, insa, apte de a nu da loc presiunii asupra lor.
Nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege, de aceea judecatorii si procurorii care au savarsit abuzuri, care nu si-au indeplinit atributiile de serviciu in mod corespunzator, trebuie sa raspunda in fata legii la fel ca orice alt cetatean. Intr-un asemenea context, subscrisele asociatii am fost de acord cu infiintarea SIIJ si ne opunem categoric desfiintarii acestei structuri de parchet, dupa cum ne opunem si luarii unor masuri care sa o indeparteze de la scopul legal pentru care a fost infiintata.
In al treilea rand, atragem atentia ca, periodic si recurent, justitia este prilej de propaganda electorala pentru unele partide in scopul de a-si creste popularitatea prin instigarea cetatenilor contra judecatorilor si procurorilor.
Totodata, aceiasi politicieni care ataca justitia in mod demagogic si ii prezinta in mod nedrept pe judecatori si procurori ca fiind niste imbuibati si profitori ai statului roman, nu au o problema sa suplimenteze sumele alocate serviciilor de informatii la fiecare nou buget sau rectificare bugetara. Asta in contextul in care serviciilor de informatii nu li se cunoaste numarul de angajati (obligatia de transparenta sub aspectul veniturilor neaplicandu-li-se lor, ci doar noua, celorlalti), desi acestor angajati, militari fiind, li se vor mentine pensiile.
Relevam, pentru comparatie, faptul ca 9.400 de fosti angajati ai SRI beneficiau de pensii de serviciu in 2016, fata de doar 3.800 pensionari judecatori si procurori in iulie 2019.
De asemenea, conform datelor publicate de presa, “pensiile speciale” ce greveaza in masura covarsitoare bugetul statului, adica in proportie de peste 90%, sunt pensiile militare, deci tocmai pensiile pe care politicieni demagogi au gasit de cuviinta sa le excluda de la eliminare!
Ministerul Finantelor a informat ca prin legea bugetului de stat s-au alocat pentru anul 2018 circa 9,096 miliarde de lei, din care circa 8,096 miliarde pentru pensiile militare de stat si 1 miliard pentru pensiile de serviciu (https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23263013-cate-pensii-speciale-sunt-romania-cat-platit-pentru-ele-anul-trecut.htm) .
In concluzie, conform datelor statistice, nu pensiile de serviciu ale judecatorilor si procurorilor impovareaza bugetul de stat, cifrele demonstrand deplin caracterul bombastic si neadevarat al discursurilor politicienilor ce ii incita iresponsabil pe romani contra magistratilor.
Independenta magistratilor, inclusiv cea financiara, este cea care are rolul de a le garanta romanilor ca, atunci cand vin in instanta, sunt egali cu statul si nu li se vor incalca drepturile si libertatile, iar balanta nu se va inclina in favoarea celor ce detin, vremelnic, puterea si controlul asupra resurselor statului. Politicienii care cred ca vor castiga capital electoral prin diabolizarea judecatorilor si procurorilor, prin manipularea cetatenilor contra lor, nu fac decat sa vulnerabilizeze statul de drept si democratia, atata cata exista in Romania.
In al patrulea rand, aniversam zilele acestea 30 de ani de la evenimentele din 1989 cand mii de oameni au murit si au fost raniti pentru ca au protestat pentru libertate si pentru o viata mai buna, dupa ce au cunoscut privatiunile si abuzurile regimului totalitar comunist. Ne inclinam in fata lor si le cinstim memoria!
Statul roman, politicienii, ar trebui sa fie preocupati de eradicarea saraciei din Romania, evidenta din toate statisticile Uniunii Europene, de asigurarea unor venituri decente fiecarei familii de romani, si nu de manipulari, de invrajbirea cetatenilor si de prezentarea unor categorii profesionale ca fiind paraziti ai bugetului public, insaracirea acestora aparand ca fiind solutia pentru echilibrarea bugetara – cu atat mai mult cu cat este vorba despre magistrati, cei care aplica legea. Fara puterea judecatoreasca nu poate exista stat de drept si democratie.
Mesajul magistratilor nu a fost si nu este unul de elitism social, ci de solidaritate cu ceilalti cetateni din perspectiva obligatiei statului, a guvernantilor, pe care o au fata de romani, de a nu-i tine la limita saraciei (a se vedea salariul minim, prin raportare la standardele UE), obligatie de care, insa, politicienii nu par a fi preocupati, de vreme ce, dupa 30 de ani de democratie, suntem aproape de pragul de jos al Uniunii. Pentru a masca aceasta realitate crunta, ni se servesc texte de invrajbire, in loc de masuri concrete de ridicare a conditiilor de viata ale romanilor.
In al cincilea rand, condamnam ferm afirmatiile unor politicieni, care sustin abrogarea pensiilor de serviciu cu texte de genul “Cui nu ii convine, sa plece din sistem”.
Astfel de declaratii, profund nedemocratice, sunt specifice regimurilor totalitare in care functioneaza principiul “cine nu este cu noi, este impotriva noastra”, iar cei care nu sunt obedienti fata de putere sunt impinsi sa plece.
Judecatorii si procurorii alcatuiesc autoritatea judecatoreasca, putere egala in stat cu cea legislativa si executiva. Conform Constitutiei, cele 3 puteri au obligatia de a conlucra loial in interesul general al societatii, fiind inadmisibil ca reprezentantii altor puteri sa se adreseze magistratilor poruncitor si ultimativ.
Subscrisele asociatii vom intreprinde toate actiunile necesare pentru apararea independentei justitiei, a independentei si impartialitatii judecatorilor si procurorilor, corelativ cu sustinerea consolidarii responsabilitatii lor, aceasta fiind abordarea conforma Constitutiei, drepturilor si liberatatilor fundamentale ale cetatenilor.
In fine, dar nu in ultimul rand, va dorim si ne dorim sarbatori cu pace in suflete si in tara, Craciun cu ganduri bune si LA MULTI ANI!
jud. dr. Andreea Ciuca
AMR
jud. Florica Roman
AJADO
jud. Dana Girbovan
UNJR
proc. Elena Iordache
APR