Home Mehedinți MALOVĂȚ, UNA DINTRE CELE MAI MODERNE COMUNE DIN MEHEDINȚI

MALOVĂȚ, UNA DINTRE CELE MAI MODERNE COMUNE DIN MEHEDINȚI

0

Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți, susține că în urma investițiilor derulate în ultimii ani, comuna Malovăț devine una dintre cele mai moderne comune din Mehedinți, prin intermediul investițiilor care s-au făcut aici în ultimii ani în utilități și modernizarea infrastructurii rutiere, toate aceste investiții fiind aprobate și finanțate de Guvernul PSD, prin Programul Național de Dezvoltare Locală!

Proiectele au ajutat comuna aflată în imediata apropiere a municipiului Drobeta Turnu Severin să aibă rețea de apă în localitatea Negrești, stație de epurare și canalizare în satul Malovăț, pod peste pârâul Matca Vișenilor, o școală reabilitată, extinsă și dotată, dar și drumuri de interes local modernizate. Pe de altă parte, iluminatul public a fost modernizat cu fonduri europene atrase de Primăria Malovăț.

La toate acestea se adaugă eforturile Consiliului Județean de a atrage fonduri pentru reabilitarea DJ 670 care străbate comuna Malovăț și unde lucrările vor începe în perioada următoare.

Astăzi am mers în localitatea Bobaița împreună cu primarul Ion Michescu, unde sunt în plină derulare lucrările de asfaltare a ulițelor satului. Am un sentiment de împlinire când stau de vorbă cu oamenii și îi văd mulțumiți de ceea ce s-a făcut în satele lor în ultimii ani! La fel a fost și la Bobaița, unde localnicii nu mai credeau că vor trăi în condiții europene! Iată că se poate, cu multă muncă, implicare și interes pentru nevoile locuitorilor județului!

Ad

Exit mobile version