Mălin Bot acuzat de partenerii săi de la #rezist că vrea război civil la mitingul PSD

O contramanifestaţie la mitingul PSD de sâmbătă seară ar fi un demers riscant. O spune la RFI unul dintre fondatorii grupului civic Geeks for Democracy, Cătălin Teniţă, în condiţiile în care unii protestatari reuniţi sub umbrela „Rezist” au anunţat pe Facebook că vor să iasă în stradă în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră cu membrii PSD.

Contrademonstrația este susținută de fostul jurnalist Mălin Bot și de Sandi Matei, cunoscut pentru agresarea unui bătrân în Piața Victoriei.

În opinia lui Cătălin Teniţă, violenţele trebuie evitate: „Noi, grupurile de tipul Rezistenţa, Corupţia Ucide, Geeks for Democracy, Iniţiativa România, nu dorim să invităm oamenii la protest în acelaşi timp cu protestul PSD (…). Mie mi se pare foarte periculos, nu neapărat în termenii aceştia de fragmentare a unei mişcări, ci mai degrabă se generează o posibilitate de conflict. Oamenii aceştia sunt veniţi de pe drum, s-ar putea să fie destul de nervoşi, enervaţi şi să se ajungă la un conflict. De asta eu cred că nu este bine să avem două manifestaţii în acelaşi spaţiu, în acelaşi timp”.

S-a trezit Dan Iosiful din Mălin Bot și s-a pus să organizeze o contramanifestație #rezist împotriva mitingului PSD din Piața Victoria. Cam ce-a făcut răposatul revoluționar în 28 ianuarie 1990 când a năvălit cu IMGBiști peste manifestanții opoziției (PNȚ, PNL samd) care protestau în fața Guvernului.vIsteților, ce vreți să faceți voi sâmbătă nu se numește Revoluție, ci vă apropiați mai degrabă de Război Civil, atâta timp cât vă îndreptați către cei care nu gândesc și nu votează ca voi.Mitingul PSD împotriva abuzurilor justiţiei va avea loc sâmbătă de la ora 20, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, a scris pe facebook Mihai Bumbeș de la Miliția Spirituală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare