Home Analize Majorarea cu 10% a pensiilor e neconstituțională

Majorarea cu 10% a pensiilor e neconstituțională

0

de Adrian Câciu, economist, preluare facebook

Majorarea doar cu 10% a punctului de pensie este neconstituţională!

De ce credeţi că vă tot prezint solutii pentru a găsi resurse financiare pentru pensii?

Pentru că, spre exemplu, Guvernul nu poate modifica majorarea cu 40% a punctului de pensie.

Nu se poate modifica procentul de majorare prin OUG pentru că e neconstituţional (a se vedea deciziile CCR pe temă). Majorarile din lege precum şi recalcularile sunt drepturi câştigate.
Se minte atunci când se spune că se poate face altceva. Chiar si o alta lege daca vine trebuie să vina cu un nivel superior şi nu unul inferior.
Cu siguranta ne va lămuri Curtea Constituţională, dar un lucru e cert şi anume acela că orice diminuare a drepturilor câstigate prin legea 127 este neconstituţională.

Pe de altă parte, legea pensiilor este lege organică, iar guvernul nu se poate substitui legiuitorului care oricum se va afla în sesiune parlamentară. (a se citi Constituţia României).

Se discută intens, dar se discuta în afara sferei constituţionale şi se risipesc prea multe energii, iar aceasta risipă de argumente în dezbatere este inutilă, din punctul meu de vedere, pentru că, oricâte motivaţii s-ar aduce, ele vor cădea la Curtea Constituţionala.

De aceea spun că direcţia ar fi ca cei care răspund de bugetul de stat să caute soluţii pentru a găsi bani, astfel încât acesta cheltuiala să nu se faca din împrumuturi, pentru că nu va exista altă cale decât de a majora punctul de pensie.

La tot ce v-am spus mai sus adaug faptul că există bani! Trebuie aduşi la buget! Atât!
Mulţumesc!

PS:
Exstras din decizia nr. 872, din 25 iunie 2010 a CCR:
„Curtea constată că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate”.
„Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză practic şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivităţii; astfel, contributivitatea ca principiu este de esenţa dreptului la pensie, iar derogările, chiar şi temporare, referitoare la obligaţia statului de a plăti cuantumul pensiei, rezultat în urma aplicării acestui principiu, afectează substanţa dreptului la pensie”.

Ad

Exit mobile version