spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
7.1 C
București

Maica stareţă de la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea a învins DNA

Curtea de Apel Târgu Mureş i-a achitat, vineri, pe cei şapte inculpaţi din dosarul „Ropharma” de acuzaţia de spălare de bani în formă continuată şi pe patru dintre aceştia de săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, menţinând o condamnare de 6 luni cu cu suspendarea condiţionată a executării acesteia în cazul unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditelor bancare.

„În data de 13 mai 2022, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Târgu Mureş a pronunţat, în apel, Decizia nr. 275/A, în dosarul nr. 5873/102/2013 care a fost mediatizat atât în faza urmăririi penale, cât şi în etapa judecăţii în primă instanţă. În cauză au fost trimişi în judecată 7 inculpaţi, printre care şi maica stareţă de la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 22 februarie 2021 şi repartizat aleatoriu, conform normelor legale şi regulamentare. Dată fiind complexitatea cauzei, problemele de drept şi de fapt pe care instanţa a trebuit să le soluţioneze, precum şi necesitatea administrării şi readministrării unor probe, instanţa de apel a acordat 11 termene de judecată în cauză”, a precizat, vineri, Curtea de Apel Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Din extrasul Deciziei penale nr. 275/A/13 mai 2022 reiese că instanţa a admis apelurile declarate de DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu-Mureş şi de inculpaţi, desfiinţând integral Sentinţa penală nr. 125/27 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 5873/102/2013.

„În rejudecare, instanţa de apel a dispus următoarele: condamnarea inculpatului A la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în interes propriu, în formă continuată; achitarea inculpatului B, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, de sub acuza săvârşirii participaţiei improprii la infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în interes propriu, în formă continuată; încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în interes propriu, în formă continuată; achitarea inculpaţilor A, B, C, D, E, F, G, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală, de sub acuza săvârşirii infracţiunii de spălare de bani în formă continuată; achitarea inculpaţilor A, B, D, G, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, de sub acuza săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat”, a precizat Curtea de Apel Târgu Mureş.

Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat. În privinţa infracţiunii de delapidare, instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în interes propriu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare