Maia Sandu sărbătorește Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei

Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuţi în război, vom onora veteranii şi vom vorbi despre pace, a declarat duminică preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj transmis în ajunul zilei de 9 mai, când în Republica Moldova sunt sărbătorite „Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei” şi „Ziua Europei”, transmite Deschide.md.

Sursa citată menţionează că lidera de la Chişinău a publicat şi un video despre vizite la doi veterani de război, Ioil Lupaşco din satul Slobozia-Duşca (raionul Criuleni) şi Evghenia Pancişchina din Chişinău.

Pe de altă parte, Deschide.md aminteşte că preşedintele rus Vladimir Putin a adresat un mesaj preşedinţilor mai multor state-membre ale CSI, inclusiv Republicii Moldova, dar şi republicilor separatiste din Ucraina (Doneţk şi Lugansk) şi Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud), pe care îi felicită cu ocazia marcării a 77 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste.

Reporterii Deschide.md au contactat-o pe Sorina Ştefîrţă, consilier pentru comunicare publică şi purtător de cuvânt al preşedintelui R.Moldova, pentru a afla dacă şi Maia Sandu i-a trimis lui Putin un mesaj similar de felicitare. „Preşedinţia nu a expediat nimănui astfel de mesaje”, a fost răspunsul primit.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare