Mai mulți membri CSM cer o anchetă amplă după declarațiile colonelului Dragomir despre binomul SRI-DNA

Victor Alistar, membru al CSM, a cerut, la şedinţa de marţi, verificări ample privind afirmaţiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir, potrivit căruia rechizitoriile DNA ar fi fost întocmite de ofiţerii SRI şi asumate de procurori. Procurorul general Augustin Lazăr susţine că Dragomir ar fi putut depune o plângere.

Inspecţia Judiciară a făcut verificări după ce procurorul şef al DNA a sesizat inspectorii în legătură cu afirmaţiile făcute de Daniel Dragomir, conform căruia ofiţerii SRI scriau rechizitoriile asumate de Direcţie. Inspecţia a constatat, într-un raport de şase pagini, că astfel de declaraţii sunt de natură a aduce atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei cu consecinţa subminarii autorităţii acestea, inclusiv al sistemului judiciar în ansamblul său.

Victor Alistar, membru al CSM din partea Societăţii Civile, a cerut completarea raportului, considerând că este superficial, dar şi dispunerea de verificări pentru a se constata dacă au existat ingerinţe în justiţie din partea altor autorităţi ale statului.

„Solicitarea a fost legată de nevoia de a completa raportul. Pentru a demonta sau demonstra toate aceste acuzaţii, este important să existe verificări şi documentare, nu doar să le respingem pentru că sunt foarte grave. Ele sunt grave şi tocmai de aceea, pentru interesul public, e nevoie, fără echivoc, să se demonstreze dacă ele nu au sau nu fundamentare. Nu atât de superficial, pentru că nu creează încredere şi nu rezolvă problema”, a declarat pentru MEDIAFAX Victor Alistar.

„Este de interes public să vedem dacă au existat ingerinţe sau nu”, le-a spus Alistar colegilor săi, precizând că este necesar să se verifice dacă elementele din declaraţiile publice ale lui Daniel Dragomir se infirmă sau se confirmă.

Şi alţi judecători au susţinut că este necesar clarificarea limitelor colaborării dintre procurori şi ofiţerii SRI.

„Lecturând acest raport al Inspecţiei Judiciare şi anexele toate, constat că lipsesc elemente esenţiale, cu atât mai mult cu cât din acest raport nu rezultă dacă este vorba de afectarea independenţei sistemului judiciar în ansamblu sau numai a DNA. Apreciez că este imperativ să fie verificate afirmaţiile celui de la care a pornit această sesizare”, a spus Gabriela Baltag.

„Din câte am urmărit în dezbateri publice, s-a depus şi lista cu nu ştiu câţi magistraţi. În Parlament e o listă cu magistraţi care ar fi colaborat neprincipial cu anumite organisme. Prin afirmaţiile domnului Dragomir se slăbeşte încrederea în magistraţi. Ar trebui să constituie o prima precupare a noastră vis a vis de verficarea unor aspecte privind anumiţi colegi ai noştri”, a completat magistratul Lia Savonea.

„Cred că adevărul merită o dezbatere amplă şi să verificăm toate laturile. (..)Trebuia să vedem doar dacă se confirmă sau infirmă. O cercetare amplă era pentru noi o garanţie şi pentru societate, nu putem ignora ce se aude în spaţiul public. Eu, ca judecător, sunt interesată în ce măsură se afectează independenţa sistemului raportat la judecători”, le-a spus colegilor săi Evelina Mirela Oprina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare