Home Analize Maghiarul ales primar la Târgu Mureș provoacă scandal: Reorganizare sau epurare etnică?!

Maghiarul ales primar la Târgu Mureș provoacă scandal: Reorganizare sau epurare etnică?!

0

Alegerile au trecut de 3 săptămâni și în tot acest timp, observ că s-au intensificat amenințările domnului Soós privind reorganizarea angajaților din Primărie. De câteva ore, circulă în spațiul public și în ziare un material intitulat… „Soós Zoltán, plan de reorganizare a Primăriei Târgu Mureș”. Știți despre ce vorbiți, domnule Soós?! Vorbiți despre o echipă de oameni care vă așteaptă la Primărie cu zeci de contracte semnate pe fonduri europene ce însumează peste 130 milioane de euro, și care se vor regăsi curând în transportul în comun (autobuze, stații de așteptare cu afișaj digitalizat, sistem de e-ticketing, stații de încărcare, dispecerate), infrastructură, trasee pentru bicicliști, izolația blocurilor, creșe și grădinițe, Weekend 2 și multe altele. Acești oameni nu merită să fie amenințați că vor fi dați afară, vehiculând informații FALSE, afirmă Claudiu Maior, al doilea clasat în lupta pentru Primăria Târgu Mureș.

CE MAI SUSȚINE CLAUDIU MAIOR:Reorganizare sau epurare etnică?!

Dacă v-ar fi interesat, ați fi aflat cum stau de fapt lucrurile:Primăria municipiului Târgu Mureș nu are 1.800 de angajați. Primăria Târgu Mureș are un număr total de 934 de angajați, din care 433 de persoane fac parte din aparatul de specialitate al primăriei (inclusiv cei 130 de angajați ai Poliției Locale), respectiv un număr de 501 persoane sunt personal contractual (angajați ai Complexului Weekend, Administrația Serelor și a Spațiilor Verzi, Serviciul Public de Utilități Municipale, Grădina ZOO, Administrația Domeniului Public). Deci, 934 de angajați, nu 1800 cum afirmați. În ceea ce privește datoria Primăriei, tot ce pot să spun este că sunteți de rea credință. În loc de 160 milioane de lei, suma de care dumneavoastră vorbiți, în acte, rate de rambursat până în 2032 sunt în cuantum de 51.638.737 lei. Din păcate, din nou încercați să induceți în eroare opinia publică. Țin să subliniez însă că, accesarea creditelor a fost făcută cu votul majorității, adică al UDMR-ului.

În privința salariilor… Primăria Târgu Mureș, având un buget de 487.357.697 lei, cheltuielile de personal sunt în valoare de 106.701.613 lei, rezultând un procent de 22% și nu 40% cum, dezinformați dumneavoastră.

Primăria NU deține direcții subordonate. Servicii subordonate are Consiliul Local, fapt ce trebuia să îl cunoașteți, ca nivel de bază în administrația locală, mai ales că ați ocupat funcția de consilier local.

În încheiere, sper ca noua organigramă cu funcții pe care v-o tot doriți… și care, vă reamintesc că și până acum a fost aprobată tot cu girul colegilor dumneavoastră de la UDMR, să nu fie „întocmită” pe criterii etnice, iar concursurile despre care tot vorbiți să îi dezavantajeze pe candidații români, necunoscători ai limbii maghiare.

Ad

Exit mobile version