Liderul Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, ales deputat pe listele UDMR Covasna, a declarat luni că este dezamăgit de răspunsul primit din partea Administraţiei Prezidenţiale la o petiţie colectivă adresată la finele anului trecut şefului statului, prin care i se solicită eliberarea din închisoare a membrilor grupării „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM), Szocs Zoltan şi Beke Istvan Attila, condamnaţi la 5 ani de închisoare cu executare sub acuzaţia de terorism.
Acesta a ţinut să precizeze că petiţia a fost semnată de circa 10.000 de persoane, care consideră că cei doi bărbaţi sunt nevinovaţi.
„Azi am primit prin poştă răspunsul la petiţia pe care am trimis-o preşedintelui Klaus Iohannis în luna noiembrie anul trecut. (…) Este semnată de un consilier, ceea ce eu consider că este ruşinos faţă de noi, maghiarii, că preşedintele nici nu a semnat, ci a dat sarcina unui subordonat. Faptul că doi secui, doi maghiari sunt în temniţă pe nedrept consider că este un caz foarte grav, iar preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia să se ocupe de astfel de cazuri pentru buna convieţuire dintre români şi maghiari aici în Transilvania. (…) La prezidenţialele viitoare o să avem în vedere acest caz şi eu cred că Iohannis a pierdut sprijinul comunităţii maghiare din Ardeal. La scrutinul anterior maghiarii au votat cu el, pentru că am avut mai multă încredere. (…) Aici nu e vorba doar despre soarta celor doi care stau în temniţă nevinovaţi, ci este vorba despre întreaga comunitate maghiară care a fost stigmatizată”, a declarat, pentru AGERPRES, Kulcsar Terza Jozsef.