Maghiarii din Slovacia îl acuză pe Iohannis: Aventurierii politici vor ieși din viața publică

Într-o scrisoare adresată Ambasadei României de la Bratislava, Partidul Comunităţii Maghiare (MKP) din Slovacia şi-a exprimat protestul împotriva declaraţiei antimaghare a lui Klaus Iohannis, pe care preşedintele României a rostit-o în legătură cu poiectul legii referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc – se arată într-un comunicat al MKP, remis vineri Agenţiei de Presă MTI.

În respectiva scrisoare, MKP a condamnat cu fermitate şi a considerat iresponsabilă şi o manipulare periculoasă declaraţia preşedintelui României, în care Klaus Iohannis a acuzat Partidul Social Democrat că „ar da Ardealul ungurilor”.

În scrisoarea semnată de preşedintele executiv al MKP, Péter Őry, această formaţiune politică îşi exprimă solidaritatea „cu comunitatea maghiară din România, cu toţi cetăţenii şi factorii politici responsabili din România, respectiv cu Guvernul Ungariei, care a fost atras în această manipulare periculoasă”. Péter Őry a precizat: „Ieşirea lui Iohannis aminteşte guvernarea Meciar-Slota, cea mai grea perioadă pentru maghiarii din Slovacia, când conducerea acestei ţări a anatemizat nu numai o comunitate naţională, ci actorii publici democratici din Slovacia solidari cu această comunitate”.

Utilizarea unei retorici toxice anti-minorităţi şi anti-Ungaria în actuala situaţie de criză, care a cauzat o serioasă instabilitate socială, poate avea consecinţe imprevizibile – a accentuat liderul MKP. Péter Őry a adăugat: MKP îşi exprimă speranţa că şi în România, la fel cum s-a întâmplat şi Slovacia, vor ieşi din viaţa publică „acei aventurieri politici care, orbiţi de propriile interese, nu sunt în stare să acorde nici măcar o minimă garanţie pentru păstrarea păcii sociale”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare