Home Analize MAFIA LEMNULUI DIN APUSENI: Șeful Poliției Alba, dat afară

MAFIA LEMNULUI DIN APUSENI: Șeful Poliției Alba, dat afară

0

Eliberarea din funcție a comandantului IPJ Alba, Florin Dogaru, este doar partea vizibilă a unui dosar de proporții instrumentat de DNA, care vizează mafia lemnului din Apuseni, transmite Alba 24

Procurorii DNA consideră că sunt implicați polițiști de la nivel înalt, oameni de afaceri, servicii secrete și ofițeri care au lucrat sub acoperire.

Potrivit surselor Alba24 există zeci de ore de înregistrări telefonice între suspecți și foarte multe documente, care par a indica o relație complexă între cei implicați.

Modul de funcționare al mafiei lemnului a fost urmărit pe parcursul mai multor luni de organele de anchetă, care au reușit să documenteze relațiile care duceau până la vârful IPJ Alba și presiunile pentru pedepsirea polițiștilor care împiedicau mecanismul să funcționeze.

Procurorii suspectează chiar că un ”influencer” local a fost plătit pentru a denigra într-un live pe Facebook, un polițist care încurca afacerile locale.

Concret, mașinile transportau lemn mai gros decât cel din acte și în cantități mult mai mari. Afacerea nu trebuia deranjată de nimeni, însă un polițist din zonă ar fi refuzat să intre în sistem.

Așa s-a ajuns la o anchetă amplă a DNA. Potrivit anchetatorilor, se pare că mafia lemnului ar fi apelat la conducerea IPJ Alba, respectiv la fostul inspector șef Florin Dogaru, dar și la adjunctul său Darius Bic, cel care a preluat acum interimatul funcției.

Potrivit ordonanței de inculpare, consultate de Alba24, un episod s-a consumtat în data de 5 noiembrie 2021.

În data de 05.11.2021 agentul de poliție L. a oprit pentru control un autocamion care transporta material lemnos pentru N.C.G, despre care existau date că transportă o cantitate mai mare de material lemnos decât cel menționat în documente.

În momentul opririi N.C.G. i-a cerut polițistului să nu verifice transportul lăsând să se înțeleagă că va ”face să fie bine”.

Polițistul a refuzat propunerea și a condus transportul pentru a fi inventariat. Materialul lemnos încărcat pe transport provine din zona Valea Ierii, jud Cluj, unde ulterior ca urmare a unor verificări efectuate de specialiști din cadrul Ministerului Mediului s-a constatat că societatea administrată de NCG a realizat tăieri ilegale de arbori, fiind reținut un prejudiciu în valoare de 90.000 lei.

În data de 06.11.2021 șeful Poliției Câmpeni, Popa Sorin, este contactat telefonic de Crișan Laurențiu fost inspector șef adjunct al IPJ Alba care îi reproșează că ”prietenii lui se tot împiedică”, șeful poliției se scuză și dă asigurări că inițiativa opririi transportului nu îi aparține lui.

Popa Sorin trimite la inventarierea transportului de material lemnos, în sprijinul polițistului alți doi agenți, cărora însă le cere să nu intervină pentru a-l calma pe transportator, să stea deoparte, să nu semneze documente referitoare la o eventuală sanctiune.

În timpul controlului transportatorul a creat o presiune constantă asupra polițistului, făcând scandal, aducând acuze referitoare la presupuse fapte penale și disciplinare care ar fi fost săvârșite de către polițist, astfel încât să distragă atentia acestuia de la verificări.

Ceilalți doi polițiști au asistat fără a-și ajuta colegul.

Urmează mai multe activități de intimidare a polițistului și în zilele următoare. Materiale video din timpul controlului ajung la un controversat om de afaceri din zonă, care le transmite șefului IPJ Alba, Florin Dogaru.

”În data 09.11.2021 inspectorul șef Dogaru Florin și adjunctul IPJ Alba, Bic Vasile Darius, discută despre activitatea de inventariere, concluzionează că agentul de poliție nu a înțeles nimic, inspectorul șef opinând că agentul ar trebui mutat în cadrul Poliției Câmpeni pe o funcție care nu implică activități operative, adjunctul insistând că ar trebui mutat mai departe de localitatea Câmpeni” se mai arată în documentele consultate de Alba24.

Membrii grupării sunt cei care au încercat, potrivit aceleiași surse, să îl mute pe polițistul care îi încurca. Doar că între timp, acesta a cerut ajutor colegilor din structurile anticorupție.

Așa se face că un om de afaceri din zonă ”a efectuat demersuri pentru identificarea unei persoane care să poată acționa în scopul mutării lui ……. din zona localității Câmpeni”.

Astfel, el a purtat în perioada 26.01.2022 – 07.03.2022 discuții cu o persoană (investigator cu identitate protejată), care a lăsat să se creadă că are influență asupra conducerii Direcției de Operațiuni Speciale și asupra șefului I.G.P.R în scopul îndepărtării polițistului, pentru ca acesta să nu mai poată deranja activitatea din zonă.

Omul de afaceri a oferit investigatorului cu identitate protejată cantități însemnate de produse de carmangerie și băuturi alcoolice și i-a promis investigatorului suma de 5.000 de euro pentru realizarea intervenției la conducerea IGPR și DOS.

În cursul lunii februarie 2022, ar fi purtat discuții cu inspectorul șef al IPJ Alba, Dogaru Florin Constantin, căruia i-a solicitat în mod expres sa îl mute pe agentul de poliție de la Poliția Câmpeni.

Ad

Exit mobile version