Home Analize Macron, război verbal cu Turcia în Libia pe petrol

Macron, război verbal cu Turcia în Libia pe petrol

0

Preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat luni Turcia la Meseberg, în Germania, că are „o responsabilitate istorică şi penală” în conflictul libian ca ţară care „pretinde că este membră NATO”, transmite AFP.

„Ne aflăm într-un moment de clarificare indispensabilă a politicii turceşti în Libia, politică care este inacceptabilă pentru noi”, a declarat Macron în cadrul unei conferinţe de presă alături de cancelarul german Angela Merkel.

În Libia devastată de războiul civil declanşat în 2011, Turcia este prima ţară dintre cele care intervin din exterior, a mai afirmat şeful statului francez.

Turcia preşedintelui Recep Tayyip Erdogan „nu respectă niciunul din angajamentele sale din cadrul conferinţei de la Berlin (organizată în ianuarie), şi-a mărit prezenţa militară în Libia şi a primit înapoi masiv luptători jihadişti din Siria”, a acuzat Macron.

„Este responsabilitatea istorică şi penală a Turciei, care pretinde că este membră NATO sau cel puţin aşa se revendică” , a continuat preşedintele francez.

Emmanuel Macron a acuzat deja Ankara pe 22 iunie că face un „joc periculos” în Libia, în care identifica o nouă dovadă a „morţii cerebrale” a NATO.

Turcia a devenit principalul susţinător internaţional al guvernului de unitate naţională (GNA) de la Tripoli, care la începutul lunii iunie a recăpătat controlul asupra întregii regiuni de nord-vest a Libiei îndepărtând forţelor mareşalului Khalifa Haftar, care deţine controlul în estul ţării.

Preşedintele Franţei a mai spus că „vrea să pună capăt unei idei false: Franţa nu îl susţine pe mareşalul Haftar” ci mai degrabă lucrează la soluţia unei păci „durabile”. De asemenea, Macron a apreciat că Rusia mizează pe „ambivalenţa” armatei de mercenari ruşi Wagner şi nu pe utilizarea soldaţilor armatei sale

Ad

Exit mobile version