Potrivit Le Figaro, informațiile vor spori, cu siguranță, valul de critici care vizează, de câteva luni, politica libiană a Franței, acuzată de sprijinirea taberei lui Khalifa Haftar.
Potrivit rapoartelor din New York Times, patru rachete americane anti-tanc, vândute în Franța, au fost găsite într-o tabără militară la sud de Tripoli, aparținînd mareșalului libian rebel. Descoperirea acestor arme a fost dezvăluită încă din 29 iunie, însă originea lor era incertă până când Departamentul de Stat nu a identificat numerele de serie.
Ministerul francez al Armatelor a recunoscut miercuri că „rachetele au aparținut într-adevăr armatelor franceze”. „Aceste arme au fost destinate auto-protecției unui detașament francez dislocat în scopuri de informații antiteroriste”, declară Ministerul Forțelor Armate, care confirmă prezența forțelor franceze pe teritoriul libian, afirmând că aceste rachete „nu au fost transferate forțelor locale”.
Transferul acestor arme ar fi dublu ilegal, având în vedere embargoul împotriva Libiei privind armele, votat în 2011 la ONU, dar și contractul cu Statele Unite la cumpărarea de rachete.
Sunt arme sofisticate, rezervate celor mai apropiați aliați ai Washingtonului și costă 170.000 de dolari pe unitate.
Le Point, citând The New York Times, relatează că și Comitetul pentru Afaceri Externe al Congresului american a fost informat despre investigația și constatările Departamentului de Stat, încă de luni. La rândul său, deși neagă ideea unui transfer de arme către forțele mareșalului Haftar, Franța, prin vocea unui consilier al ministrului Armatei, a confirmat ziarului că rachetele Javelin găsite de guvernul libian îi aparțineau. Dar datorită stării lor jalnice și imposibilității de a fi folosite, au fost stocate temporar și trebuie să fie distruse în curând.
Surse franceze au confirmat pentru Le Point faptul că patru rachete au facut parte în 2010, dintr-un contract de cumpărare din Statele Unite și că scopul prezenței lor în Libia a fost de a proteja trupele franceze dislocate acolo în cadrul operațiunilor de informații și împotriva terorismului. Franța este implicată în Libia și adesea acuzată că ar fi un aliat al mareșalului Haftar
Și Le Monde reamintește că apropierea Franței de mareșalul Haftar este cunoscută și se manifestă în mod special prin asistența acordată de către Paris conducătorului militar în capturarea orașului Benghazi, fief-ul său actual.
În 2016, trei soldați au fost uciși în timpul unei misiuni de informații în estul Libiei. Franța a recunoscut, de asemenea, că furniza informații marșalului Haftar în lupta anti-jihadistă din estul și sudul țării, dar a negat orice sprijin militar în ofensiva sa împotriva capitalei libiene Tripoli.
Potrivit New York Times, reacția franceză lasă însă „multe întrebări fără răspuns”. Într-adevăr, forțele speciale franceze din Libia se află în principal în estul țării, unde domină Haftar, și nu în vest, unde mareșalul conduce ofensiva împotriva capitalei, încă din primăvară. Mai mult, din declarațiile Ministerului Armatelor nu reiese de ce aceste echipamente, depozitate într-o țară în război, nu au fost repede distruse.