Home Analize Macron la Budapesta/Viktor Orbán: În privinţa iubirii faţă de patrie, a consolidării...

Macron la Budapesta/Viktor Orbán: În privinţa iubirii faţă de patrie, a consolidării Europei şi a problemelor legate de autonomia strategică europeană „va exista un acord cu domnul preşedinte Macron”

0

În privinţa iubirii faţă de patrie, a consolidării Europei şi a problemelor legate de autonomia strategică europeană „va exista un acord cu domnul preşedinte Macron”, a subliniat premierul ungar Viktor Orbán, luni, la Budapesta, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în comun cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Prim-ministrul Ungariei a explicat că nu există autonomie strategică fără o industrie europeană de apărare, fără capacităţi proprii de energie nucleară şi fără autosuficienţă în agricultură.

“De aceea, noi sprijinim o politică europeană comună de apărare, sprijinim energia nucleară şi sprijinim o agricultură europeană puternică”, a spus Viktor Orbán.

Există şanse mari “să purtăm negocieri de succes”, a spus premierul maghiar, referindu-se la discuţiile care vor avea loc în cursul după-amiezii.

Şeful guvernului de la Budapesta a menţionat că ultima dată când un preşedinte francez a vizitat Ungaria a fost în 2007.

Viktor Orbán a spus că în ceea ce priveşte condiţiile meteo, luna mai ar fi fost ideală pentru o astfel de vizită, întrucât Budapesta şi Ungaria sunt frumoase mai ales primăvara. “Pentru politică este bună şi luna decembrie”, a adăugat premierul.

Ad

Exit mobile version