Macron, Iohannis și muncitorii români detasați în Vest: În ofsaid la declarațiile cu Merkel

Președintele Klaus Iohannis a expus pe scurt temele principale ale convorbirii pe care a avut-o cu președintele Franței, Emmanuel Macron. În ansamblu, președintele Iohannis părea mulțumit, întâlnirea fiind, după cum s-a exprimat el, ”foarte bună”.

Din declarațiile președintelui am aflat că principala temă care l-a preocupat pe omologul său francez a fost aceea a muncitorilor detașați. Pentru cine nu știe, e vorba de o normă europeană referitoare la libera circulație a serviciilor care permite unei firme să ducă muncitori într-o altă țară, plătindu-i în linii mari după regula de acasă. Este Directiva Bolkestein, care nu are în vedere atât interesele muncitorilor, cât pe cele ale antreprenorilor, dar care a produs efecte neprevăzute. Subiectul a fost tratat cu mai multă insistență în România abia după ce a făcut scandal în Franța și după ce președintele Hollande venea la București ca să vorbească despre același lucru.

Așadar Parisul e preocupat să obțină din partea României acceptul de a modifica directiva și probabil că și Polonia este abordată cu același interes. Din aceste punct de vedere, între Hollande și Macron este o deplină continuitate, observație utilă mai ales pentru aceia care proclamă ”revoluția” macronistă, considerând-o o veritabilă epifanie.

Am aflat și ceva nou cu această ocazie: autoritățile românești nu intenționează să blocheze modificarea Directivei Bolkestein, fiind preocupate să găsească o formulă de compromis. Cu siguranță, dialogul și compromisul sunt singurele căi de urmat, chiar dacă această directivă convine de minune țărilor cu economii mai slabe și cu muncitori mai prost plătiți. La început se auziseră în România critici aspre împotriva acestui aranjament considerat discriminatoriu. Zidarul care lucrează pe un șantier în Belgia, dar care este angajat al unei firme românești, primește pentru aceeași muncă mai puțin decât un zidar belgian, dar în cele din urmă câștigă mai mult decât acasă. Multora dintre cei care nu lucrează cu brațele lor li s-a părut scandalos și inacceptabil.

Dar ironia face ca, după un deceniu, nu românii care priveau aranjamentul cu ochi foarte critici, ci occidentalii să se plângă că directiva aceasta îi dezavantajează. Să remarcăm însă că directiva este liberală sută la sută, ceea ce dorește să spună că este oarbă la considerentele naționale. Pentru francezi a angaja prin interpuși lucrători din România seamănă cu situația românilor care cumpără alimente din Ungaria sau Polonia. Unii se plâng de șomajul lucrătorilor proprii, alții că grădinile și livezile lor intră în paragină. Liberalismul e cu două tăișuri.

Prin urmare, în ciuda tuturor aparențelor bine întreținute și a unui europenism programatic, Emmanuel Macron apără nu o perspectivă europeană, care în ordinea actuală este una liberală, ci, riguros vorbind, o perspectivă națională.

E un prilej de reflecție asupra dialecticii construcției europene, care, după toate aparențele, nu se poate sustrage relației centru-periferie. Căci preocupările lui Emmanuel Macron sugerează că ceea ce este francez este european prin definiție, Europa fiind în primul rând ”centrul” ei, așa cum Franța este mai întâi Parisul. Centralismul francez, care depășește perspectiva strict administrativă, se regăsește în modul în care Macron abordează relația cu România sau Polonia. Faptul că noul președinte al Franței poate fi un interlocutor inteligent și plin de farmec nu schimbă cu nimic lucrurile.

În conferința de presă susținută împreună cu cancelara Germaniei, Angela Merkel, președintele Iohannis spunea că problema Europei cu două viteze nu mai există și că barierele proiectate inițial au fost înlăturate. Nu ni s-a părut însă deloc că șefa guvernului de la Berlin îi confirmă punctul de vedere, ci mai curând am observat că Germania și Franța s-au repliat, preferând să construiască discret și în limitele tratatului actual, decât să înfrunte protestele țărilor din Est.

De alfel dovada cea mai clară este chiar subiectul acesta în aparență secundar al muncitorilor detașați, care nu dezvăluie un proiect, dar are în schimb calitatea de a pune în lumină diferențele de perspectivă. Căutând să limiteze circulația muncitorilor ieftini, Franța și Germania trasează chiar fără să-și dea seama o demarcație între centrul bogat și periferia săracă. Chiar fără să conceptualizeze diferența, cei care vorbesc de social dumping exprimă delimitarea (și teama) față de periferie.

Prin urmare, oricât de optimist se arată președintele Iohannis  – și trebuie să recunoaștem că nimeni nu ar putea face mai mult în situația lui -, faptul de a conceda un compromis pe tema circulației serviciilor înseamnă a admite de pe acum că, în ciuda faptului că liberalismul constitutiv al Europei a fost dezminițit, ”centrul” are prioritate. O țară din ”periferie” în schimb nu ar putea face derogări de la ordinea liberală fără să nu fie acuzată de trădarea valorilor europene.