spot_img
15.5 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitateMacron îi spune lui Biden că va rupe Occidentul

Macron îi spune lui Biden că va rupe Occidentul

-

Președintele Franței, Emmanuel Macron este în vizită în Statele Unite ale Americii, a doua de când este șef al statutului. De la Washington, Emmanuel Macron a făcut o pledoarie pentru colaborarea dintre Europa și Statele Unite. În acelasi timp, a lansat un avertisment cu privire la pericolul fragmentării Occidentului din cauza diferențelor dintre Statele Unite și Europa, cu referire la industria europeană în fața protecționismului american, transmite Radio France Internaționale. 

RELATAREA RFI:

- Advertisement -

Președintele Franței, Emmanuel Macron a fost cât se poate clar încă din prima zi a vizitei pe pământ american. A vorbit despre măsurile ”super-agresive” ale Statelor Unite ale Americii cu referire la ”Inflation Reduction Act”, lege care cuprinde măsuri de reducere a inflației și care oferă investiții masive americanilor precum și subvenții substanțiale pentru vehicule electrice, baterii și energii regenerabile produse în Statele Unite. Prin acest pachet de măsuri multe locuri de muncă din Europa s-ar afla în pericol. Vorbim despre un plan de peste 430 de miliarde de dolari. În acest context, Emmanuel Macron a vorbit despre decizii care pot fragmenta Occidentul. ”Toate deciziile luate, pe care le împărtășesc, în special ”Inflation Reduction Act”, sunt alegeri care vor fragmenta Occidentul deoarece creează diferențe între Statele Unite ale Americii și Europa”, spune Emmanuel Macron.

La rândul său, președintele american Joe Biden pare decis să înlăture tensiunile apărute din cauza măsurilor de relansare a industriei Statelor Unite și promite o relansare a alianțelor cu Franța. Emmanuel Macron precizează că Europa nu trebuie să devină o ”variabilă de ajustare” în rivalitatea dintre Statele Unite și China și că în această discuție strategică trebuie mers ”mână în mână”, spune președintele Franței.  

- Advertisement -

Emmanuel Macron a pledat pentru ”a încerca împreună să trăim la ceea ce istoria a pecetluit între noi, o alianță mai puternică decât orice”, crezând că a doua sa vizită de stat în Statele Unite în patru ani ”a arătat, de asemenea, puterea, legătura dintre Statele Unite și Franța”.

Jean-Baptiste Velut, profesor la Universitatea Sorbona, este specialist în politici comerciale americane. El explică la microfonul RFI declarațiile lui Emmanuel Macron: ”Sunt câteva săptămâni de când tonul crește în pregătirea acestor negocieri. Cred că este un mod de a arăta că Uniunea Europeană se afirmă și nu este pregătită să piardă în materie de comerț, așa cum am văzut sub conducerea lui Donald Trump. E drept că tonul este un pic mai cordial, cred că situația Ucrainei face ca alianța trans-atlantică este mult mai puternică decât a fost în timpul administrației Trump”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img