Lukoil se retrage din Polonia, Letonia și Lituania

Lukoil Europe Holdings BV, subsidiară a Lukoil, a încheiat un acord cu firma austriacă AMIC Energy Management GmbH privind vânzarea a aproape 230 de benzinării din Polonia, Letonia și Lituania, a anunțat vineri grupul energetic rus, transmite Itar-TASS.

Tranzacția va fi finalizată în semestrul doi din acest an, după obținerea aprobărilor autorităților de reglementare din Polonia, Letonia și Lituania. În aprilie 2015, Lukoil, prezent și pe piața din România, și-a vândut firmei AMIC cele 240 de benzinării și șase depozite petroliere din Ucraina.

„Decizia vânzării benzinăriilor din Polonia, Letonia și Lituania a fost făcută în cadrul programului de optimizare a structurii activelor Lukoil în Europa”, a anunțat grupul energetic rus.

Președintele Lukoil, Vagit Alekperov, anunța în decembrie listarea tuturor activele din Letonia și Lituania în vederea vânzării, din cauza sentimentelor anti-rusești din aceste state.

„Ne confruntăm cu dificultăți într-o serie de state, inclusiv Ucraina, unde am fost forțați să ne vindem activele, deși erau printre cele mai bune. Ne-am vândut activele din Estonia, în iunie. Astăzi am listat pentru vânzare activele noastre din Letonia și Lituania, unde există serioase sentimente anti-rusești și de aceea board-ul directorilor Lukoil a decis să părăsim aceste state”, a explicat Vagit Alekperov.

„Strategia Lukoil nu implică expansiunea în Europa în viitorul apropiat. Am confirmat doar expansiunea pe segmentul explorărilor geologice și al producției de țiței”, a precizat președintele grupului energetic rus.

În 2014, Lukoil și-a vândut benzinăriile din Cehia, Slovacia și Ungaria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare