Home Analize Ludovic Orban se dă secretos. Nu pot să vă transmit chiar tot...

Ludovic Orban se dă secretos. Nu pot să vă transmit chiar tot ce a spus preşedintele

0

Liderul PNL, Ludovic Orban, nu a dorit să dea toate detaliile întâlnirii de vineri seara, de la Sibiu, dintre liberali şi preşedintele Klaus Iohannis.

„Haideţi să nu intrăm chiar în detaliu, că nu pot să vă transmit chiar tot ce a spus preşedintele”, a declarat Orban, întrebat fiind dacă preşedintele i-a şi criticat pe liberali sau le-a adresat reproşuri.

Ludovic Orban a spus că liberalii s-au bucurat foarte mult de întâlnirea cu Klaus Iohannis, care a durat trei ore.

„În primul rând ne bucurăm foarte mult că preşedintele a fost alături de noi şi că am putut să abordăm subiecte extrem de importante, cum sunt subiectul Summitului Consiliului European care va avea loc la Sibiu în mai 2019. (…) De asemenea, am abordat summitul extrem de important care se va organiza în septembrie şi care este boicotat de actualul Guvern prin tentativa de rectificare bugetară, este vorba de Summitul celor Trei Mări. (…) Am discutat despre Preşedinţia Consiliului UE, pe care o va deţine România (…). Am discutat – şi din păcate trebuie să tragem un semnal de alarmă, pe care îl tragem pentru că este esenţial – faptul că Guvernul (…) are foarte multe rămâneri în urmă (…) şi din acest motiv credem că Guvernul trebuie să acorde o prioritate zero pentru pregătirea Preşedinţiei UE”, a spus Ludovic Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la finalul întâlnirii cu liberalii că „atmosfera este foarte bună”.

Ad

Exit mobile version