LUCRĂRILE LA PARCAREA BAZINULUI DE ÎNOT DIN DROBETA TURNU SEVERIN AU FOST FINALIZATE

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat procesul-verbal de recepție a lucrărilor realizate la parcarea din imediata apropiere a Bazinului de înot din Drobeta Turnu Severin.

Este un obiectiv realizat de Consiliul Județean Mehedinți care completează investiția bazinului și este foarte utilă pentru cei care vor merge la bazin, dar și pentru cei care au alte activități în zonă.

Pe lângă suprafața care acoperă 111 locuri de parcare, s-au realizat spații verzi pe o suprafață de peste 200 mp, au fost montate 16 indicatoare rutiere, s-a realizat zid de sprijin pe 90 m lungime și gard de-a lungul a peste 100 m.

Iluminatul pentru timpul nopții s-a realizat prin montarea a 12 stâlpi electrici și 20 corpuri de iluminat.

Pe parcursul zilelor următoare se realizează probele pentru utilități, dar și cele de alimentare cu apă.

Obiectivul va fi deschis după ce Compania Națională de Investiții va finaliza procedura de recepție a lucrărilor și va preda imobilul Consiliului Județean Mehedinți.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    Strâmtoarea Hormuz: Cine a câștigat din armistițiu

    Iranul ar putea deschide Strâmtoarea Hormuz în mod limitat...

    Trump face un armistițiu de 2 săptămâni cu Iranul

    Statele Unite au convenit asupra unui armistițiu bilateral de...

    CNN susține că SUA și Iranul vor ajunge la o ințelegere in această noapte

    Statele Unite și Iranul sunt așteptate să obțină succes...

    Articole relationate

    Categorii populare