Home Analize Lucrările de pe Valea Oltului au prins avans și cresc sansele de...

Lucrările de pe Valea Oltului au prins avans și cresc sansele de a se finaliza înainte de termen

0

Lucrările de pe Valea Oltului pentru care a fost închis traficul rutier au ajuns deja la aproximativ 40%. Compania turcă a suplimentat numărul de angajați care lucrează în teren, astfel încât lucrările să se finalizeze înainte de termen, dar și pentru siguranța participanților la trafic, având în vedere că pe timpul nopții circulația este deschisă. Arborii defrișați sunt trimiși la Ocoalele Silvice din zonă, iar persoanele fizice care au suprafețe defrișate sunt despăgubite, potrivit unei Hotărâri de Guvern.

”Până astăzi (ziua a 10-a) (n.r. – joi) a fost defrișată aproape 40% din suprafața de 10 ha de pădure din zona critică a viitoarei autostrăzi. Deși și a plouat și astăzi, constructorul a continuat lucrările pe tot parcursul zilei și a informat că la sfârșitul săptămânii acesteia va aduce alpiniști specializați pentru curățarea versantului”, au transmis reprezentanții CNAIR.

Reprezentanții CNAIR au anunțat că masa lemnoasă defrișată va ajunge în posesia ocoalelor silvice din localitățile care au suprafețe defrișate sau a persoanelor fizice, deținătoare ale acestor păduri, așa cum a fost decis prin HG.

”Arborii defrișați sunt trimiși la Ocoalele Silvice din zonă, la Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) care dețin anumite suprafețe supuse defrișărilor, dar și unor persoane fizice (proprietari) care sunt despăgubite în natură pentru masa lemnoasă. Această distribuire a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern pentru expropriere”, anunță CNAIR.

Mai mulți lucrători pe Valea Oltului

Compania turcă, câștigatoarea contractului pe acest segment de drum, a suplimentat numărul de angajați pentru a putea interveni rapid în cazul în care apar situații care pot pune în pericol participanții la trafic.

”Pe zonele de risc unde au fost finalizate drumurile tehnologice de pe versant și pot ajunge pe partea carosabilă resturi vegetale sau arocamente, antreprenorul montează parapete din beton.
În cazul în care va exista riscul unor căderi de pietre, mase de pământ sau material lemnos pe carosabil, traficul rutier se va închide, iar echipele antreprenorului vor interveni pentru pentru îndepărtarea acestora în cel mai scurt timp posibil”, anunță CNAIR.

Lucrările de defrișare de pe Valea Oltului fac parte din componenta de proiectare a Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti care ar urma să aibă o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni. Această autostradă va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.

Secțiunea 2, cea la care se lucrează acum, este cea mai dificilă porțiune pentru că presupune realizarea a șapte tuneluri și va avea o lungime de 31 km.

Primul tronson finalizat de pe autostrada A1 Sibiu – Pitești a fost deschis în decembrie 2022, iar următorul lot – tronsonul Pitești-Curtea de Argeș – ar putea fi deschis circulației chiar de anul acesta.

Ad

Exit mobile version