Lucrările de amenajare a zonei adiacente Centrului Universitar Drobeta Turnu Severin, din strada Călugăreni, au fost finalizate.
“A fost o promisiune pe care le-am făcut-o cadrelor universitare care își desfășoară activitatea aici, dar și studenților, astfel că acum, zona de aproximativ 3 000 mp este una cu aspect îngrijit.
Platforma a fost asfaltată și marcată pentru terenuri sportive, locuri de parcare, alei pietonale și dispozitive de scurgere a apelor.
Lucrările au fost realizate de Consiliul Județean Mehedinți.
Le doresc mult succes tuturor celor care își desfășoară activitatea aici!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, la semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.