LUCRĂRI AVANSATE PENTRU MODERNIZAREA BAZINULUI DE ÎNOT DIN DROBETA TURNU SEVERIN

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost în această dimineață pe șantierul Bazinului de înot din Drobeta Turnu Severin, împreună cu deputatul Alin Chirilă. 

“A fost o vizită de lucru în cadrul căreia, reprezentantul constructorului ne-a asigurat că lucrările se derulează într-un ritm foarte bun și chiar au depășit graficul.

S-a realizat structura metalică, de rezistență a acoperișului din sala bazinului, aceasta urmând să se finalizeze în zilele următoare. În paralel, se lucrează la consolidarea principalelor elemente de rezistență din sala bazinului (stâlpi și grinzi) si la realizarea închiderilor perimetrale.

În cursul lunii septembrie se vor aplica protecțiile la foc, iar în prima jumătate a lunii octombrie se va monta învelitoarea.

Am încredere că la finalul lucrării, mehedințenii vor avea, conform proiectului pe care l-am gândit, cel mai modern bazin.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Bazinul de înot va avea un centru multifuncțional, cu SPA, masaj, jacuzzi, sală de fitness și salină pentru copii. De asemenea, locația va corespunde organizării evenimentelor olimpice.