Proiectul de reabilitare/modernizare și extindere a Secției Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin sunt într-un stadiu avansat, constructorul fiind mobilizat pentru finisajele de la interior, cât și pentru amenajarea aleilor pietonale de la exterior și dintre corpurile unității.
Astăzi s-au turnat trotuarele dintre cele două noi corpuri nou construite care sunt, deja finalizate și corpul vechi, reabilitat. În paralel s-au realizat interioarele saloanelor, s-a montat tâmplăria și acoperișul, urmând să se amenajeze grupurile sanitare.
Proiectul este implementat de Consiliul Județean Mehedinți, iar lucrările vor fi finalizate pe parcursul lunilor viitoare!