Lucian Bode, secretarul general al PNL: Suntem pe un trend de creştere în toate sondajele de opinie, acesta este şi efectul măsurilor bune luate în ultima perioadă de către Guvern. am arătat că ştim ce avem de făcut în vremuri de criză

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că, în calitate de cel mai mare partid de dreapta din România, PNL îşi poate asuma misiunea de „unificare a dreptei în jurul Partidului Naţional Liberal”. El susţine că românii vor PNL la guvernare, iar partidul se află pe „un trend de creştere în toate sondajele de opinie”.

„Pentru că suntem cel mai mare partid de dreapta de pe scena politică românească, cred că peste timp o să ne asumăm o misiune importantă, şi anume unificarea dreptei în jurul Partidului Naţional Liberal. Trebuie să învăţăm să transmitem acest lucru în exteriorul partidului, să demonstrăm că suntem cei mai buni, cei mai pregătiţi şi cei mai serioşi şi pentru asta avem nevoie să construim echipe politice locale şi judeţene profesioniste şi, foarte important, unite”, le-a transmis Lucian Bode sâmbătă membrilor PNL Argeş prezenţi la sediul Filarmonicii Piteşti, unde are loc conferinţa de alegeri a conducerii organizaţiei judeţene PN Argeş. 

Acesta a subliniat nevoia de consolidare a filialei „mai ales în mediul urban”, promiţând „tot sprijinul conducerii naţionale” a PNL pentru atingerea acestui obiectiv. 

„Românii îşi doresc Partidul Naţional Liberal la guvernare, au nevoie de valorile noastre legate de munca cinstită, de iniţiativa privată, de familie şi de tradiţie. Aşa cum ştiţi, suntem pe un trend de creştere în toate sondajele de opinie, acesta este şi efectul măsurilor bune luate în ultima perioadă de către Guvern. am arătat că ştim ce avem de făcut în vremuri de criză, am reuşit să luăm măsuri bune atât pentru mediul de afaceri cât şi pentru categoriile vulnerabile”, a adăugat liderul liberal.

 El a amintit măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri, despre fondurile care cor intra în ţară prin PNRR, dar şi de accelerarea implementării programului Anghel Saligny. 

„Guvernul Ciucă are capacitatea de a face faţă oricărei provocări, suntem împreună la bine şi la greu. Ceea ce se întâmplă bine la centru trebuie să se reflecte şi să se multiplice la nivel local”, mai spune Bode, în acest context. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare