Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins marți cererea DNA de luare a măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurii de dizolvare și lichidare față de SC Carpatica Asig SA.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.
În urmă cu o săptămână, procurorii DNA au solicitat Înaltei Curți luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurilor de dizolvare și lichidare privind Carpatica Asig sau, după caz, suspendarea procedurilor în situația în care acestea au fost deja inițiate.
Solicitarea a fost făcută în contextul în care Carpatica Asig a fost trimisă în judecată pe 25 aprilie 2014, ca persoană juridică, pentru infracțiuni de cumpărare de influență și dare de mită, după finalizarea unei anchete complexe, potrivit DNA.
„Cererea procurorilor (…) a fost formulată pentru următoarele motive: prin sentința penală (…) din 08.03.2016 a Curții de Apel București s-a dispus condamnarea inculpatei SC Carpatica Asig SA la plata unei amenzi penale de 600.000 lei, precum și difuzarea hotărârii de condamnare în mass media. Împotriva sentinței menționate, inculpata a declarat apel, cauza aflându-se în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție”, se preciza într-un comunicat al DNA.
În aceste condiții, la data de 27 iulie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, între altele, declanșarea procedurii de faliment și lichidarea societății Carpatica Asig prin procedura obișnuită de insolvență. ASF a hotărât, totodată, emiterea solicitării pentru deschiderea procedurii falimentului Carpatica Asig, urmând să fie sesizat judecătorul sindic din cadrul tribunalului competent, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial pe data de 2 august.
„În cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorii arată că situația apărută în urma deciziei luate de ASF creează riscul lichidării și radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. Prin urmare, considerăm că măsura solicitată este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal”, mai informa DNA.
Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat în primă instanță de Curtea de Apel București la șase ani și șase luni închisoare cu executare pentru săvârșirea unor fapte de corupție în dosarul ASF — Carpatica. Alți opt inculpați, majoritatea din cadrul ASF sau societății Carpatica Asig, au primit pedepse cu executare sau cu suspendare.
În același dosar au fost achitați fostul președinte ASF Dan Radu Rușanu, fostul vicepreședinte al ASF Corneliu Moldoveanu și avocatul Dan Odobescu.
În plus, Carpatiga Asig trebuie să plătească o amendă penală de 600.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și dare de mită în formă continuată, această societate fiind obligată să publice hotărârea de condamnare în presa scrisă sau audiovizuală, pe parcursul a 10 apariții.
Inculpații din dosar au fost trimiși în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârșirea unor fapte de corupție. Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de polițe de asigurări, în ponderea cărora cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situație financiară precară și necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro.